Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Seminar 22 decembrie 2015

În data de 22 decembrie 2015 în cadrul Bibliotecii Centrale USM a avut loc atelierul profesional „Statistica de bibliotecă”, organizat în colaborare cu Ministerul Educației și secțiunea Biblioteci universitare ABRM. Grupul țintă l-au constituit reprezentanți ai bibliotecilor universitare, responsbili de completarea Raportului statistic Forma 6-c - Raport de activitate a bibliotecii în anul 2015 precum și alte persoane cointeresate. Genericul atelierului a fost determinat de aprobarea de către Biroul National de Statistică a Raportului statistic Forma 6-c - Raport de activitate a bibliotecii actualizat de către Consiliul Biblioteconomic Național.

În cadrul atelierului au fost prezentate următoarele comunicări:

  • Centrul de Statistică, Cercetare și Dezvoltare al Bibliotecii Naționale: raportarea on-line a datelor statistice, Vera Osoianu, director adjunct, Biblioteca Națională a Republicii Moldova
  • Acte de reglementare în domeniu aprobate în anul 2015:
  1. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Bibliotecilor din învăţămîntul general, profesional şi superior din RM. Ordinul ME nr. 792 din 30.07.2015, Ana Plamadeala, consultant, Direcția e-Transformare și Informatizare, Ministerul Educației
  2. Regulamentul Privind activitatea metodologică în cadrul Sistemului Naţional de Biblioteci din Republica Moldova, aprobat la şedinţa Consiliului Biblioteconomic Naţional de pe lîngă Ministerul Culturii al RM, Ludmila Corghenci, consilier, DIBULIM
  •  Forma 6C – Raport statistic anual privind activitatea bibliotecilor. Note explicative pentru completarea formularului, Lilia Tcaci, director adjunct, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă

 

Participanții la atelier au manifestat interes vizavi de subiectele discutate, în special subiectul care ține de Raportul statistic Forma 6-c și Notele explicative pentru completarea formularului. Au fost expuse sugestii și propuneri pentru îmbunătățirea procesului de colectare, prelucrare, prezentare și difuzare a datelor statistice de către centrele biblioteconomice abilitate cu această funcție.

La întrunirea profesională au participat 37 de bibliotecari, care au reprezentat biblioteci din 24 instituții, printre care Ministerul Educației, două biblioteci naționale, 15 instituții de învățămînt superior de stat, 6 instituții de învățămînt privat.