Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul educației a efectuat o vizită de lucru în raionul Telenești
18/02/2016 - 10:17

Marți, 16 februarie 2016, ministrul educației Corina Fusu a efectuat o vizită de lucru în raionul Telenești, în cadrul căreia s-a documentat despre situația instituțiilor de învățământ din raion, dificultățile cu care acestea se confruntă, doleanțele pe care le au elevii, cadrele didactice, părinții.

 

În prima parte a zilei, Corina Fusu a avut întrevederi cu președintele r. Telenești Diana Manoli, șefi de direcție, primarii localităților raionului, precum și cu directorii instituțiilor de învățământ din teritoriu.

 

Eugenia Ioxa, șef al Direcției generale educație, Telenești, a accentuat că cea mai gravă problemă a direcției respective este lipsa transferurilor din bugetul de stat și posibilitățile financiare limitate ale raionului, ceea ce a dus la acumularea datoriilor în sumă de circa 3 mln lei.

 

Primarul de Bănești Vasile Popovici și-a exprimat regretul că, la momentul actual, Legea cu privire la finanțele publice nu prevede investiții capitale pentru instituțiile aflate în subordinea primăriilor, însă autoritățile publice locale nu au capacitatea de a întreține grădinițele, a dezvolta baza lor tehnico-materială.

 

Și primarii celorlalte localități au solicitat ajutor pentru întreținerea, construirea sau renovarea grădinițelor, includerea instituțiilor de învățământ în proiecte de eficiență energetică, dotarea claselor cu echipament IT, susținerea tinerilor specialiști ș.a.

 

O altă problemă importantă abordată de primari este trecerea imobilelor instituțiilor de învățământ închise/reorganizate în ultimii 10-15 ani din proprietatea statului - în proprietate privată, ceea ce va permite utilizarea lor eficientă în folosul comunității. În această ordine de idei, este necesar de a interveni cu ajustări la legislație.

 

De asemenea, ministrul educației a primit în audiență mai mulți cetățeni, care au expus problemele privind sistemul educațional și au solicitat intervenția factorilor de decizie.

 

Ulterior, Corina Fusu a vizitat Gimnaziul ”Mihai Eminescu” din Telenești, unde își fac studiile circa 650 de copii, inclusiv din localitățile din apropierea orașului. Ministrul a luat parte la ședința de lucru a Consiliului Școlar, informându-se despre gradul de implicare și participare a tinerilor la procesul decizional din gimnaziu. Elevii și-au expus părerea și sugestiile referitor la conținutul activităților extrașcolare desfășurate în instituție, asigurarea cu echipament sportiv, alimentație etc.

 

La întâlnirea cu ministrul, cadrele didactice ale Gimnaziului ”Mihai Eminescu” din Telenești s-au referit la aspectele privind implementarea documentelor de politici educaționale, incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, aplicarea metodologiei de evaluare criterială în învățământul primar ș.a. Directorul gimnaziului Nelea Chicu  a menționat că, deși clădirea școlii este într-o stare bună, edificiul necesită reparația capitală a acoperișului, renovarea blocului alimentar și a unor săli de clasă, dotarea cabinetelor de chimie, fizică, biologie.

 

Corina Fusu a remarcat că, în contextul realizării reformei educației în Moldova, Gimnaziul ”Mihai Eminescu” din Telenești va primi statut de școală de circumscripție. ”Cu suportul financiar al Băncii Mondiale, această instituție de învățământ, împreună cu alte 20 de licee și gimnazii din țară, urmează să fie renovată și echipată conform standardelor de asigurare a calității.

 

Ministerul Educației s-a angajat într-un amplu proces de modernizare a învățământului conform cerințelor și necesităților actuale ale societății, pentru ca fiecare școală să pregătească calitativ tânăra generație. Părerile și propunerile primite în cadrul întrevederilor de astăzi sunt foarte importante, constituind o reacție de răspuns la reformele demarate de Ministerul Educației”, a declarat Corina Fusu.

 

 

Ca rezultat al vizitei de lucru la Telenești, Ministerul Educației va elabora un plan de acțiuni pentru soluționarea problemelor semnalate în teritoriu.

petitii