Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
180 mil. lei pentru renovarea a șase școli de circumscripție
08/09/2016 - 13:02

Cabinetul de miniștri a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care a dispus  alocarea a 180 mil. lei pentru efectuarea lucrărilor de renovarea a șase școli de circumscripție, în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM). Instituțiile care vor fi reconstruite sunt liceele teoretice din satele Sipoteni, r-nul Călărași; Sălcuța, r-nul Căușeni; or. Costești, r-nul Râșcani;  or. Iargara, r-nul Leova; com. Gotești, r-nul Cantemir și gimnaziul din s. Vărzărești, r-nul Nisporeni.

 

Ministrul educației Corina Fusu a menționat că  procesul de reabilitare a infrastructurii instituțiilor de învățământ general este o componentă a PRIM, finanțat de Banca Mondială. Lucrările de renovare vor viza rețelele  inginerești exterioare de alimentare cu apă și canalizare, termoficare, gaze, rețelele electrice, construcțiile de epurare, centralele termice, amenajările teritoriului și reparația edificiilor.

 

”Două  dintre cele șase școli au beneficiat de suport în prima etapă a PRIM, recent fiind finalizate lucrările de izolare termică a pereților, schimbare a acoperișului, geamurilor și ușilor exterioare. Pentru celelalte patru instituții de învățământ au fost efectuate lucrările de proiectare și urmează ca Ministerul Educației să demareze procedurile legale pentru desfășurarea licitațiilor de achiziționare a lucrărilor de reconstrucție”, a precizat Corina Fusu.

 

Școlile de circumscripție au fost selectate de către Consiliul coordonator pentru monitorizarea procesului de reabilitare a infrastructurii instituțiilor de învățământ, creat prin Dispoziția Prim-ministrului nr.27-d din 26 martie 2014.

 

 

Proiectul ”Reforma Învățământului în Moldova” este implementat în perioada aprilie 2013 - august 2018 și  sprijină Programul de Reforme al Guvernului prin finanțarea activităților de consolidare a calității educației.

petitii