Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Secretarul de stat Adriana Cazacu a participat la cea de-a 6-a ședință de lucru a Grupului informal pentru cercetare și inovare în cadrul Parteneriatului Estic
31/05/2024 - 16:35

O delegație condusă de Adriana Cazacu, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării, a participat la cea de-a 6-a ședință de lucru a Grupului informal pentru cercetare și inovare în cadrul Parteneriatului Estic, care s-a desfășurat la Vilnius, Lituania.

 

În cadrul reuniunii, au fost prezentate prioritățile Uniunii Europene în domeniile cercetării și inovării, printre acestea numărându-se: creșterea cheltuielilor brute pentru cercetare și inovare cu cel puțin 50%, sprijinirea tranzițiilor verzi și digitale, creșterea la 700 a numărului de participări ale țărilor partenere la programele Horizon Europe și EU4Innovation, sprijinirea implementării strategiilor de specializare inteligentă și a dezvoltării foilor de parcurs pentru transferul de tehnologie de către statele Parteneriatului Estic. De asemenea, a fost evidențiată importanța alinierii politicilor naționale în domeniile cercetării și inovării la inițiativele europene privind tranziția verde digitală.

 

Un subiect important al discuțiilor a vizat participarea statelor membre ale Parteneriatului Estic în Programul Orizont Europa. Republica Moldova are o prestație foarte bună în cadrul acestui program, cu o rată de success de 22,78% peste rata generală. De asemenea, au fost discutate Acțiunile Spațiului European al Cercetării (SEC), precum și nivelul de implementare a acestora. Țara noastră este aliniat la nouă dintre Acțiunile SEC și înregistrează progres în implementarea acestora.

 

Rolul și oportunitățile de implicare a diasporei, în special academice, în procesul de integrare europeană și plus valoarea pe care o poate aduce în activitatea de cercetare-inovare a fost un alt subiect discutat în cadrul întrevederii. Au fost prezentate mecanisme de susținere la nivel european a implicării diasporei în domeniile cercetării și inovării, inclusiv prin Acțiunile Marie Sklodowska-Curie.  

 

Delegația Republicii Moldova a prezentat progresele înregistrate pe fiecare dintre aceste subiecte și s-a implicat activ în discuțiile care au avut loc. Recomandările formulate în cadrul ședinței vor fi utilizate și implementate în procesul de integrare în SEC al sistemului național de cercetare-inovare, atât prin intermediul elaborării actelor normative în domeniu, cât și prin intermediul apelurilor de proiecte și altor măsuri dedicate consolidării  domeniilor cercetării și inovării.

 

Delegația țării noastre a avut o întrevedere și cu Ambasadorul Republicii Moldova în Lituania, E. S. Emil Druc. Adriana Cazacu a mulțumit ambasadorului pentru invitație și sprijinul pe care ambasada noastră la Vilnius îl oferă în procesul de integrare europeană, inclusiv pe domeniile de competență ale MEC.

 

petitii