Stimați Cetățeni,Audiența la conducătorii Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova se efectuează în temeiul înscrierii prealabile în baza cererii de audiență, care se depune la sediu, prin poștă sau e-mail.Programarea audienței la ministru se efectuează prin transmiterea cererii la adresa electronică: elena.podoleanu@mec.gov.md.Programarea audienței la secretarul general, secretarii de stat ai Ministerului se efectuează prin transmiterea cererii la adresa electronică: cancelaria@mec.gov.md.Cererea de audiență se formulează în scris și conține următoarele elemente obligatorii:1) numele și prenumele sau denumirea solicitantului;2) domiciliul sau sediul solicitantului și e-mailul, dacă se solicită răspuns pe această cale, numărul de telefon;3) denumirea autorității/instituției publice;4) obiectul solicitării și motivarea acesteia;5) semnătura solicitantului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul cererii de audiență transmise în formă electronică – semnătura electronică. Cererea de audiență care nu conține unul dintre elementele obligatorii nu se examinează. În cazul în care aveți anumite neclarități, nu ezitați să telefonați la: 0 22 23 22 84. Orarul audienței cetățenilor de către ministru, secretarul general al ministerului și secretarii de stat aiMinisterului Educației și Cercetării Ministrul educației și cercetării: 5 februarie11 martie8 aprilie29 aprilie20 mai10 iunie1 iulie22 iulie12 august2 septembrie Secretar general al ministerului:A treia zi de vineri a lunii Secretar de stat, domeniul educație:În fiecare zi de luni a săptămânii, 15.00 - 17.00 Secretar de stat, domeniul învățământului profesional-tehnic:În fiecare zi luni a săptămânii, 15.00 - 17.00 Secretar de stat, domeniul cercetării:În fiecare zi de luni a săptămânii, 15.00 - 17.00 Secretar de stat, domeniul tineretului și sportului:În fiecare zi de vineri a săptămânii, 15.00 - 17.00
