Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Școala Profesională din Hîncești a fost dotată cu panouri fotovoltaice
08/02/2024 - 15:50

Școala Profesională din Hîncești va folosi energia solară pentru a reduce consumul de energie electrică. Cu suportul financiar al Fundației Eberhard Schöck din Germania, instituția a fost dotată cu o centrală fotovoltaică.

Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a apreciat contribuția Germaniei în dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova: „Suntem recunoscători pentru toată contribuția oferită pe parcursul anilor Școlii Profesionale din Hîncești. Este un parteneriat strategic veritabil și nu doar cu această instituție de învățământ. Ceea ce am remarcat astăzi este că modul în care sunt organizate atelierele pe care le-am vizitat a fost inclusiv coordonat cu partenerii din Germania. Aceasta înseamnă că vorbim nu doar despre investiții în infrastructură, ci și de transfer tehnologic, modalități noi de lucru, curriculum ajustat și standarde europene în modul de dezvoltare a acestor procese, ceea ce nu este mai puțin valoros decât resursele financiare oferite”, a spus Dan Perciun.

Ministru a mai menționat că în ultimii ani importanța energiei regenerabile a devenit foarte evidentă, deoarece pe lângă faptul că permite economisirea resurselor naturale și oferă independență energetică, nu dăunează mediului. ,,Cu ajutorul proiectelor finanțate din bugetul de stat și fondurile oferite de partenerii internaționali, tot mai multe instituții de învățământ devin eficiente energetic. Ne bucură enorm această tendință, deoarece ne dorim ca până în 2030 să ajungem la 30% consum de energie regenerabilă”, a precizat ministrul.

Peter Möller, membrul Consiliului executiv al Fundației Eberhard Schöck a dat asigurări privind continuarea sprijinului pentru instituțiile de învățământ din țara noastră. ,,Mă bucur în mod deosebit că ceea ce ați văzut în atelierele vizitate sunt rezultatele activității noastre de bază - modernizarea instruirii profesionale în instituțiile de învățământ profesional tehnic, mai ales în meseriile din domeniul construcțiilor. În ultimii ani am început să promovăm necesitatea utilizării energiei solare, fapt care ne ajută să reducem consumul de energie, iar prin exemplul Școlii Profesionale din Hîncești vrem să arătăm că are sens să desfășurăm asemenea proiecte și în alte instituții de învățământ”, a menționat Peter Möller.

Școala Profesională din Hîncești este beneficiară a proiectelor finanțate de Fundația Eberhard Schöck din Germania, începând cu anul 2019. Prin intermediul organizației, instituția a beneficiat de investiții de peste 6 milioane de lei în infrastructură; dotări tehnice ale atelierelor de instruire practică la meseriile ,,Tencuitor” și ,,Zugrav”; au fost procurate calculatoare, instrumente de lucru, vestimentație de protecție și organizate activități de formare a cadrelor didactice în domeniul construcțiilor. 

De asemenea, inclusiv cu suportul Ministerului Educației și Cercetării care a alocat 600 de mii de lei, au fost realizate lucrări de reparație capitală a acoperișului atelierului de instruire practică pe care au fost instalate panourile fotovoltaice.

 

În cadrul Școlii Profesionale din Hîncești studiază 215 elevi și activează 31 de cadre didactice.

petitii