Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Sărbătoarea de Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului revine
01/06/2022 - 15:42

1 iunie – Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului este sărbătorită în întreaga lume, fiind, în primul rând, o reamintire pentru adulți a necesității de a respecta drepturile copiilor la viață, educație, odihnă și recreere, la protecția împotriva violenței fizice și psihice, dar și împotriva exploatării muncii copiilor drept condiții necesare formării unei societăți umaniste în care să domine justiția.

 

În acest an sărbătoarea dedicată Zilei Internaționale de Ocrotire a Copilului a avut genericul ,,Copii spun: Vrem pace!” și a fost organizată de Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO sub egida Ministerului Educației și Cercetării.

 

Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost arhiplină de copii, părinți, oaspeți dornici să ia parte la sărbătoarea copilăriei.

 

Alături de copii, la eveniment a fost prezentă Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova, care i-a felicitat pe copii și a subliniat: „Suntem datori să facem tot ce ne stă în puteri ca toți copiii din țara noastră, din toată lumea să aibă o copilărie fericită, protejată și șansa de a crește oameni împliniți. Rolul nostru este acela de a investi în educația lor, de a-i ocroti și de a le asigura un viitor cât mai bun. Pentru copiii noștri, pentru viitorul nostru, avem datoria să ne gândim mereu cum să creăm un mediu sigur, în care aceștia să crească”.

 

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a venit cu un mesaj pentru copii și adulți: „Tradițional sărbătorim pe 1 iunie Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului, această zi fiind un bun prilej pentru a ne transpune cu toții în lumea copilăriei. Ne bucurăm astăzi, pe de o parte, că pandemia a cedat și putem organiza astfel de evenimente, dar pe de altă parte, sărbătoarea noastră e adumbrită de războiul din Ucraina. Nu întâmplător genericul acestei ediții a sărbătorii este „Copii spun: Vrem pace!” Pacea trebuie prețuită și asigurată pretutindeni în lume”.

 

Ministrul Anatolie Topală le-a dorit copiilor vacanță frumoasă cu momente de neuitat, asigurându-i că întregul sistem educațional va depune toate eforturile pentru a crește oportunitățile pentru copii, ca să obțină un viitor mai bun. „Aici vorbim de calitatea studiilor, relevanța lor, dar și de mediul sigur, prietenos în școli. Vă doresc să aveți o vară cât mai frumoasă ca să începem un an de studii cu forțe noi și în condiții mai bune”, a menționat oficialul.

 

După doi ani de restricții generate de pandemie, sărbătoarea participativă tradițională de 1 iunie i-a reunit pe toți de la mic la mare spre bucuria tuturor, evenimentul oferind multe surprize, zâmbete, voie bună, jocuri. A fost un prilej în plus pentru ca adulții să petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor și să le ofere dragostea și afecțiunea de care aceștia au nevoie pentru a crește frumos.

 

Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului este sărbătorită în Republica Moldova şi în alte cca 50 de ţări pe 1 iunie. Pentru prima dată, Ziua Copilului a fost menţionată la Conferința Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, care a avut loc la Geneva în august 1925. Atunci 54 de reprezentanți din diferite ţări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.

petitii