Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Rețele de cooperare eficiente în învățământul profesional tehnic din Republica Moldova
22/04/2022 - 10:50

Ministerul Educației și Cercetării implementează în parteneriat cu Biroul de cooperare OeAD din Republica Moldova în numele Ministerului Federal Austriac al Educației, Științei și Cercetării, European Training Foundation și Universitatea Pedagogică din Styria proiectul „COOP-NET – Rețelele de cooperare ale Centrelor de excelență din Republica Moldova”.

 

În cadrul proiectului Agenției Austriece pentru Educație și Internaționalizare (OeAD) „COOP-NET - Rețelele de cooperare ale Centrelor de excelență din Republica Moldova”, a avut loc joi, 21 aprilie 2022, un seminar cu genericul „Rețele și cooperare”. Seminarul la care au luat parte și reprezentanți ai MEC a avut ca obiectiv consolidarea competențelor Centrelor de excelență în dezvoltarea și utilizarea eficientă a rețelelor instituționale.

 

În cadrul activității au fost abordate conceptele de bază ale lucrului în rețea, inițial sub aspect teoretic, iar ulterior, prin prisma exemplelor practice, ceea ce a contribuit la înțelegerea rețelelor și a utilizării lor în dezvoltarea instituțională pe diferite dimensiuni ale calității. În context, experta austriacă Olivia de Fontana, șefa Centrului pentru cadrele manageriale în organizațiile educaționale de la Universitatea Pedagogică din Styria, și-a împărtășit cunoștințele în domeniul vizat.

 

Proiectul OeAD „COOP-NET – Rețelele de cooperare ale Centrelor de excelență din Republica Moldova” și-a propus ca scop consolidarea capacităților Centrelor de excelență în rolul lor de lider și în implementarea responsabilităților privind suportul pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic arondate prin intermediul rețelelor de cooperare eficiente. În cele din urmă, prin rețele de cooperare active și eficiente va fi consolidat sistemul de învățământ profesional tehnic în ansamblu.

 

În baza unui studiu de referință din anul 2021 a fost elaborat un scenariu model pentru implementarea responsabilităților Centrelor de excelență în raport cu instituțiile de învățământ profesional tehnic arondate, ținând cont de resursele disponibile. Necesitățile și provocările centrelor de excelență identificate în acest domeniu au fost abordate în cadrul a două activități de lansare.

 

În cea de a doua fază a proiectului, care se va desfășura în anul de învățământ 2022-2023, Centrele de excelență vor fi sprijinite activ și în crearea rețelelor cu instituțiile de învățământ profesional tehnic arondate și în implementarea planurilor lor de dezvoltare strategică.

petitii