Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Republica Moldova a participat în premieră la Reuniunea Grupului de Consilieri ai Cadrului European al Calificărilor
21/06/2023 - 08:16

Cele mai noi inițiative din sistemul educațional, posibilități de validare a competențelor profesionale obținute în diverse contexte și încadrarea în câmpul muncii au fost discutate în cadrul celei de-a 62-a Reuniuni a Grupului de Consilieri ai Cadrului European al Calificărilor (EQF AG), care s-a desfășurat, în perioada 19-20 iunie, la Bruxelles, Belgia. Republica Moldova, în calitate de țară candidată la aderarea la UE, a participat în premieră la reuniune, fiind reprezentată de secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării Galina Rusu.   

    

Prezentă la reuniune, în calitatea sa de membru al EQF AG, secretara de stat Galina Rusu a vorbit despre ultimele evoluții din domeniul educației în țara noastră, inclusiv despre politicile aprobate în vederea ajustării la standardele europene. În special s-a referit la Cadrul Național al Calificărilor, dezvoltarea Registrului Național al Calificărilor și sincronizarea acestuia cu rețeaua internațională, dezvoltarea cadrului normativ cu privire la învățământul dual, acțiuni care să răspundă la necesitățile de formare în corespundere cu piața muncii.  

 

„Ministerul Educației și Cercetării se angajează ferm să crească transparența și credibilitatea sistemului național de educație și de formare profesională pentru garantarea studiilor de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții. Totodată, ne propunem să avansăm în procesul de integrare a sistemului național de învățământ în Spațiul European al Educației”, a menționat secretara de stat Galina Rusu. 

  

Participanții la forum au abordat inițiativele Comisiei Europene, Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP), Fundației Europene pentru Formare Profesională (ETF) și ale asociațiilor în domeniu cu privire la recunoașterea actelor de studii și a calificărilor. Au vorbit și despre validarea competențelor obținute în diverse contexte, calificări profesionale și academice, module de educație digitală pentru toți cetățenii.  

 

A fost prezentat și raportul de referențiere a Cadrului Național al Calificărilor din Belgia și raportul de comparație a Cadrului Național al Calificărilor al Republicii Capului Verde cu Cadrul European al Calificărilor, pentru o mai bună înțelegere a sistemelor de educație și formare profesională atât în UE, cât și în întreaga lume. 

 

Cadrul European al Calificărilor stabilește corespondențe între sistemele naționale de calificări din diferite țări și are drept obiective promovarea mobilității cetățenilor și facilitarea învățării de-a lungul vieții. Acesta a fost elaborat între anii 2004-2007 și adoptat oficial ca recomandare de către Parlamentul European și Consiliul UE în aprilie 2008.      

 

petitii