Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Rectorii universităților din țară s-au întrunit împreună cu MEC pentru a discuta perspectivele de dezvoltare a învățământului superior
30/04/2024 - 16:33

Provocările strategice din învățământul superior, dezvoltarea curriculară, modernizarea infrastructurii universităților, dar și prognozele pentru admiterea din anul acesta, sunt subiecte de actualitate discutate astăzi în cadrul Consiliului rectorilor, care s-a desfășurat în comun cu Ministerul Educației și Cercetării. 

Prezent la ședință, prim-ministrul Dorin Recean a declarat: „Prioritatea noastră este creșterea economică, dar creșterea economică se bazează pe forța de muncă inteligentă și atunci ceea ce facem în școală, ulterior în universitate, cum construim relațiile noastre cu industria, cum alocăm bugetele de cercetare și dezvoltare, decidem inclusiv în cadrul unor astfel de dialoguri”. Oficialul a subliniat că educația este prioritatea absolută a Guvernului „pentru că o societate rezilientă, o societate productivă în care noi vrem să trăim în pace și bunăstare se bazează pe  resursele umane, pe oamenii noștri”.

„Ceea ce îi preocupă pe toți atunci când vorbim despre sistemul universitar este evoluția acestuia și prognozele pentru următoarea perioadă de timp. În ultimii zece ani avem o reducere dramatică a studenților în Republica Moldova”, a menționat ministrul Dan Perciun.

Ministrul a menționat că obiectivele strategice ale MEC la acest capitol sunt calitatea și obiectivitatea studiilor, creșterea veniturilor universităților, cercetarea. Dan Perciun s-a referit și la internaționalizare care este, de asemenea, o dimensiune prioritară, gestiunea corespunzătoare a activelor, integrarea cu piața muncii, extinderea învățământului dual în universități, dialogul mai bun cu mediul de afaceri, modernizarea infrastructurii, creșterile salariale ș.a.

În cadrul ședinței au fost prezentate perspectivele proiectelor de investiții în universități, realizate cu suportul Băncii Mondiale în Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”. Programul de investiții, lansat în 2021, constituie cca 24,7 mln. de euro, proiectul fiind implementat pe o perioadă de 5 ani. Actualmente, aceste universități sunt în proces de îmbunătățire a infrastructurii, dotare a laboratoarelor și sălilor de curs, lansare și modernizare a programelor noi de studii. 

La rândul lor, rectorii au prezentat mai multe aspecte privind organizarea studiilor în cadrul universităților. Au fost abordate și elemente de finanțare a universităților. La modul general, au fost expuse două tipuri de solicitări din partea rectorilor: solicitări de buget cu propuneri de rectificare a bugetului de stat, stabilire a politicii de prețuri pentru studii, alocarea unor fonduri de rezervă, și solicitări de reglementare prin simplificare astfel ca instituțiile să poată lua decizii în interior.

Totodată, rectorii au vorbit despre prognozele care sunt pe admiterea pentru anul acesta. În context, pentru a consolida acest sector educațional și a fi mai competitivi atât în interiorul țării, cât și pe plan internațional, rectorii a două universități - Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei, au venit cu inițiativa de a uni eforturile acestor două universități. Subiectul urmează a fi discutat în cadrul comunităților universitare. 

Ședința Consiliului Rectorilor poate fi urmărită integral aici.

 

petitii