Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Progresele în educație, știință, tehnologii, societate informațională, audiovizual, cultură, tineret și sport, discutate în cadrul Subcomitetului de Asociere RM – UE în domeniu
23/06/2023 - 08:32

Evoluțiile recente ale cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană pe dimensiunea dezvoltării politicilor în domeniile  educație, știință și tehnologii, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, cultură, tineret și sport, au fost prezentate în cadrul celei de-a VIII-a reuniuni a Subcomitetului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană (Cluster nr. 4), organizate în regim on-line.

În cadrul ședinței Republica Moldova a raportat Comisiei Europene rezultatele de progres în implementarea obiectivelor Acordului de Asociere după ultima ședința a Subcomitetului nr. 4, care a avut loc în luna iunie 2022.

 

Din partea Comisiei Europene, discuția a fost facilitată de Serviciul European de Asistență Externă cu participarea reprezentanților Delegației UE în Republica Moldova. Co-președinte din partea Comisiei Europene în cadrul Clusterului nr. 4 în acest an a fost dl Eduard Auer, șeful Departamentului Parteneriatul Estic, Cooperarea Regională şi OSCE. Delegația Republicii Moldova, la eveniment, a fost condusă de către secretara de stat  Galina Rusu,  Ministerul Educației și Cercetării deținând secretariatul acestui Subcomitet.  

 

La eveniment, a participat Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Culturii, Consiliului Audiovizualului, Agenției Naționale de Cercetare și Dezvoltare și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 

În debutul ședinței, Galina Rusu, secretar de stat a Ministerului Educației și Cercetării, a mulțumit partenerilor europeni pentru întreg suportul acordat de Comisia Europeană pe parcursul ultimului an, instituțiilor din cadrul Clusterului în vederea realizării obiectivelor Acordului de Asociere. De asemenea, a fost menționat faptul că instituțiile participante la Cluster, și-au onorat obligațiunile asumate în cadrul  ședinței din 2022, majoritatea obiectivelor fiind realizate în termen, fapt ce a fost elucidat în Concluziile Operaționale ale Clusterului.  

 

Printre cele mai importante evoluții în domeniile de competență ale Ministerului Educației și Cercetării a fost menționată aprobarea unor importante documente de politici, precum: Strategia de dezvoltare „Educația 2030” și Programul de implementare a acesteia pentru anii 2023-2025, Strategia de Dezvoltare a sectorului de tineret „Tineret 2030”, dar și modificări la Codul Educației, fapt ce determină  continuarea reformelor în sectorul educației la toate nivelurile și  integrarea sistemului de învățământ din Republica Moldova în Spațiul european al educației și cercetării.

 

De asemenea, s-a comunicat despre eforturile Ministerului în eficientizarea  cheltuielilor prin perfecționarea mecanismelor de finanțare a sectoarelor educației, oferirea de șanse egale pentru toți tinerii la o educație de calitate, investițiile în dezvoltarea capitalului uman din educație,  elaborarea și implementarea Strategiei de Specializare Inteligentă a Republicii Moldova, elaborarea Programului Național în domeniile Cercetării și Inovării pentru anii 2024-2027, dar și beneficiile participării Republicii Moldova în cadrul programelor  Erasmus+ și Orizont Europa. 

 

Reprezentanții Comisiei Europene au apreciat rezultatele de progres înregistrate la nivel național în domeniile - știință și tehnologii, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, educație, instruire și tineret, cultură și sport și au subliniat necesitatea valorificării depline a  oportunităților oferite de către Uniunea Europeană în vederea implementării cât mai eficiente a prevederilor Acordului de Asociere. 

 

Menționăm că decizia privind organizarea Subcomitetelor (clusterelor) de Asociere a fost luată în contextul primei ședințe a Comitetului de Asociere RM – UE din octombrie 2015, iar  Ministerul Educației și Cercetării este coordonatorul  Subcomitetului (Clusterului) nr. 4 „Știință și tehnologii, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, educație, instruire și tineret, cultură, sport ”.

 

 




petitii