Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Programul eTwinning Plus în Moldova

Thu, 11/04/2013 - 09:45 -- stisc_admin
În atenţia instituţiilor de învăţământ secundar-general 

Programul eTwinning este parte a Programului de învăţare permanentă al Comisiei Europene. Se adresează tuturor învăţătorilor şi profesorilor preuniversitari. Reţeaua eTwinning (http://www.etwinning.net) este o comunitate formată din 200 000 de cadre didactice şi peste 100 000 de şcoli din 33 de ţări europene (cele 27 de state membre ale UE, Islanda, Elveţia, Norvegia, Turcia, Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) .

La 4 martie 2013 a fost lansat eTwinning Plus (http://plus.etwinning.net/en/pub/index.htm), o extensie parţială a eTwinning, adresată ţărilor din parteneriatul estic, inclusiv Moldova .
În R Moldova Programul eTwinning Plus este gestionat de Centrul Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie (CTICE) desemnat de Ministerul Educaţiei în calitate de Agenţie Naţională de Suport e-Twinning Plus (eTwinning Plus Partner Support Agency). 
eTwinning Plus facilitează crearea şi desfăşurarea parteneriatelor între şcolile din Republica Moldova şi UE. În cadrul acestor parteneriate se implementează proiecte educaţionale comune utilizând mijloacele Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale (TIC). În e-Twinning Plus se acordă o atenţie deosebită instruirii continui a cadrelor didactice prin organizarea de cursuri online în R Moldova şi ateliere în UE.
Toate instituţiile de învăţămînt preuniversitar, inclusiv cele preşcolare, sunt încurajate să participe. Participarea profesorilor în e-Twinning este remunerată cu credite considerabile. Pentru înscriere e necesar ca fiecare cadru didactic interesat să îndeplinească formularul de aplicare ataşat. Formularul va fi expediat la adresa de e-mail: etwinningmd@yahoo.com.

Date de contact E Twinning PSA Moldova:
Tel. 022759563, Fax. 022 750851, etwinningmd@yahoo.com

Mihai Calalb, coordonator program eTwinning: mob. 079557709, mcalalb@hotmail.com
Dimitriu Angela, asistent program eTwinning: mob. 069132980, aniachim@yahoo.com