Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Program de burse al Guvernului Republicii Arabe

Thu, 03/04/2014 - 16:25 -- stisc_admin

Guvernul Republicii Arabe Egipt oferă 2 burse de studii universitar cetățenilor Republicii Moldova, anul academic 2014-2015.
Specialitatea: Limba arabă
Ştiinţă şi Drept islamic
Dosarul candidatului va include următoarele acte:
- formularul de participare;
- copia diplomei de studii, însoţită de supliment;
- copia certificatului de naştere;
- 6 poze recente;
- copia paşaportului;
- certificat medical;
- cazier judiciar;
* Toate actele se vor prezenta în limba engleză, franceză sau arabă, fiind autentificate de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova. 
Bursa acordată include:
- Scutirea taxei pentru studii şi taxei de înregistrare
- Bursa lunară în valoare de 165 lire egiptene (echivalentul a 20 Euro)
Cheltuielile de cazare şi transport sunt suportate de către bursieri. 
Termenul limită de depunere a dosarelor la Ministerul Educaţiei – 30 aprilie 2014.
Pentru informaţii suplimentare, dar şi pentru obţinerea copiei formularului, contactaţi Direcţia Relaţii internaţionale şi integrare europeană. Tel: 0 (22) 23 80 61.