Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Prevenirea corupției și buna organizare a examenelor, discutată cu responsabilii din raioane și municipii
29/05/2024 - 08:00

Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție, a desfășurat ședințe de lucru și seminare de instruire cu președinții Comisiilor Raionale/Municipale de Examene, cu președinții și secretarii centrelor de bacalaureat. 

În cadrul discuțiilor, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a vorbit despre aplicarea corectă a actelor normative ce reglementează procesul de desfășurare a examenelor naționale de absolvire, despre campania de prevenire a copiatului în timpul examenelor de absolvire a gimnaziului și a reiterat elementelele cele mai importante privind asigurarea bunei desfășurări a sesiunii de examene 2024.

„Cu toții înțelegem cât este de necesar ca și în sesiunea de examene 2024 să organizăm totul într-un mod transparent, corect și echitabil pentru toți candidații, astfel ca fiecare elev să primească nota binemeritată. Avem încredere că toate centrele de bacalaureat sunt pregătite în acest sens”,  a subliniat Lilia Ivanov. 

Un alt subiect important discutat în cadrul ședințelor l-a constituit prevenirea actelor de corupție. Natalia Cheptea, ofițeră în cadrul Direcției educație anticorupție la Centrul Național Anticorupție, s-a referit la regimul juridic al cadourilor, la conflictele de interese, influențele necorespunzătoare și la modalitățile de sesizare în cazul tentativelor de implicare în acte de corupție. 

„Încurajăm președinții Centrelor de bacalaureat să colaboreze activ cu autoritățile și să raporteze imediat orice suspiciune de comportament necorespunzător. Integritatea examenelor naționale este o prioritate pentru noi toți, iar succesul acestora depinde de angajamentul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate în acest proces”, a menționat Natalia Cheptea.

Participanții la ședințe au discutat și despre transportarea în condiții de securitate a materialelor de examen; monitorizarea desfășurării corecte a examenelor; instruirea asistenților; monitorizarea activității comisiilor raionale/municipale de evaluare din cadrul examenelor de absolvire a gimnaziului; transportarea candidaților în centrele de bacalaureat; organizarea zilei ușilor deschise în centrele de bacalaureat și alte subiecte.  

Examenul național de bacalaureat 2024 se va desfășura în perioada 4-21 iunie. La sesiune s-au înscris circa 18800 candidați, dintre care 2514 sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Probele de examen vor fi susținute în 93 de centre de bacalaureat. Evaluarea testelor de examen se va face în perioada 4-26 iunie, iar rezultatele preliminare din sesiunea de bază vor fi afișate în centrele de bacalaureat la data de 27 iunie 2024.

Regulamentul cu privire la examenul național de bacalaureat, precum și orarul probelor de examen pot fi accesate pe pagina Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare: www.ance.gov.md 

petitii