Canoistul Serghei Tarnovschi a urcat pentru a doua oară pe podiumul de premiere la Campionatele Mondiale de caiac-canoe, care s-au desfășurat în orașul Milano, Italia.
Sportivul nostru a cucerit medalia de aur în proba de caiac-canoe individual, pe distanța de 5000 metri, fiind cronometrat cu timpul de 23:41.31.
Serghei Tarnovschi i-a devansat pe spaniolul Jaime Duro (23:43.67) și polonezul Wiktor Glazunow (23:53.73).
Reamintim că la ediția din acest an a mondialelor de la Milano, reprezentantul țării noastre a mai cucerit o medalie de bronz, în proba de caiac-canoe individual, pe distanța de 500 metri.
Deplasarea lotului național la Campionatele Mondiale de caiac-canoe la Milano a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.


