Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Dan Perciun s-a întâlnit cu directorii instituțiilor de învățământ din Ialoveni
06/02/2024 - 14:54

Crearea rețelei școlilor model, debirocratizarea sistemului educațional, problema deficitului de cadre didactice, dar și alte subiecte de actualitate din domeniul educației au fost discutate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, cu directorii școlilor și grădinițelor din raionul Ialoveni. Oficialul a vorbit despre acțiunile pe care le întreprinde ministerul pentru a asigura accesul la educație de calitate pentru toți copiii, inclusiv pentru cei din mediul rural, dar și despre măsurile pentru susținerea cadrelor didactice.

 

„Scopul creării școlilor model este de a oferi oportunitate elevilor de a învăța în condiții de studii bune și posibilitate părinților de a alege o educație de calitate pentru copiii lor”, a spus Dan Perciun. Ministrul a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura instituțiilor, care presupune renovarea integrală și dotarea cu tot echipamentul și instrumentarul necesar, investiții care pentru fiecare școală model se ridică la 2 mln de euro. Un alt aspect se referă la asigurarea cu transport a elevilor care vor veni la aceste școli, urmând să fie procurate 70 de autobuze. Totodată, părinților care vor decide să își transfere copiii în aceste școli li se va fi oferi o alocație lunară de 50 de euro, iar alimentația copiilor transportați va fi gratuită.

 

Crearea rețelei de 35 de școli model, câte una în fiecare raion, nu exclude investițiile în celelalte instituții de învățământ din țară, a menționat ministrul. În context, Dan Perciun a vorbit despre dotările cu echipamente IT a 235 de școli și renovarea blocurilor sanitare în alte 142 de școli. 

 

Profesorii prezenți la discuții au remarcat inițiativele ministerului de a îmbunătăți situația din domeniul educației pe diverse dimensiuni, mulțumind, printre altele, pentru manualele noi și programul de recalificare pentru cadre didactice. Aceștia au venit și cu doleanțe de susținere din partea MEC precum dotarea și a grădinițelor cu tehnologii digitale, elaborarea suporturilor didactice pentru domeniile educația digitală, educația pentru sănătate, care se regăsesc în curriculum. O altă solicitare a fost susținerea finalizării lucrărilor de construcție a gimnaziului din Cigîrleni, demarate în 2014, care la moment activează în incinta clădirii grădiniței din localitate.

 

petitii