Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Ministerul Educației a elaborat Statutul model al instituției de învățămînt preuniversitar

În contextul extinderii autonomiei școlare și transformării instituţiilor de învăţămînt primar și secundar general în persoane juridice independente, Ministerul Educației a prezentat in cadrul unei ședințe de lucru cu șefii Direcțiilor de învățămînt particularități ale înregistrării statutului instituției de învățămînt.
Conform prevederilor legale în vigoare, înregistrarea instituției de învățămînt se realizează de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova.
Pentru înregistrarea de stat a instituției publice de învățămînt se depun următoarele documente:
1) cererea privind înregistrarea statutului, semnată de către directorul instituției;
2statutul instituției, în 2 exemplare;
3) decizia de constituire;
4) avizul Ministerului Educației;
5) copia buletinului de identitate al directorului instituției;
6) documentul prin care se atestă stabilirea sediului;
7) documentul bancar care face dovada achitării taxei de stat pentru înregistrare.
În sensul facilitării procedurii de înregistrare a instituției, prezentăm, cu titlu de recomandare: