Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministerul Educaţiei consultă proiectul Regulamentulu privind autonomia financiară universitară
26/11/2012 - 16:31

Ministerul Educaţiei a iniţiat consultările, cu factorii interesaţi, privind schimbările care urmează să se producă în învăţămîntul superior odată cu implementarea, din anul 2013, a autonomiei financiare universitare.

Schimbările în domeniu vor fi operate în baza Regulamentului cu privire la modul de funcţionare în condiţii de autonomie financiară a instituţiilor de învăţămînt superior de stat discutat cu rectorii universităţilor de stat, contabilii-șefi, responsabilii de planificare, cadrele didactice, societatea civilă, cu reprezentanţii guvernanţei studenţeşti. Documentul este propus, de asemenea, pentru dezbateri întregii comunităţi educaţionale.

Vineri, 23 noiembrie curent, viceministra educaţiei, dr. Loretta Handrabura şi viceministrul finanţelor, dna Maria Cărăuş, au discutat cu rectorii şi contabilii-şefi din cele 16 universităţi de stat proiectul regulamentului menţionat pentru definitivarea acestuia.

Potrivit dnei Loretta Handrabura, la momentul actual autonomia universitară se implementează pe trei componente: ştiinţifică, didactică, managerială acum fiind pregătită și dezvoltată cea de-a patra –autonomia sub aspect financiar. „Mecanismul autonomiei se va implementa în cîteva etape. Timp de doi ani vor fi simulate calculele conform unor coeficienți de echivalare pe forme de învățămînt (studii superioare de licență, masterat, doctorat etc), precum și a unor coeficienți de cost pe domenii generale (științe ale educației, agricultură, sănătate, arte), prin care se vor acoperi cheltuielile reale de pregătire profesională per student, ce diferă de la un domeniu la altul”.

Regulamentul cu privire la modul de funcţionare în condiţii de autonomie financiară a instituţiilor de învăţămînt superior de stat prevede schimbarea modului de finanțare pentru învăţămîntul superior din prezent. Alocările financiare din bugetul de stat se vor face nu pe articole de cheltuieli separate, ci pe un singur articol de cheltuieli general cumulativ, care se va numi ”Servicii educaționale pentru realizarea comenzii de stat de pregătire a cadrelor”.

Aceste transferuri financiare nu vor avea un caracter de susţinere a instituţiilor vizate, ci vor fi un mijloc de plată pentru procurarea serviciilor educaţionale de la instituţiile de învăţămînt superior de stat prin Comanda de Stat. Autonomia financiară se va realiza prin administrarea resurselor financiare prin conturi bancare, nu prin planuri și conturi trezoreriale ca pînă acum.

Atît mijloacele alocate de la bugetul de stat, cît şi cele acumulate din plata taxelor de studii, arendă etc. ale universităţilor, numite deja „mijloace proprii” (anterior „mijloace speciale”) vor fi depuse pe un cont bancar. În continuare instituţia de învăţămînt superior de stat îşi va planifica independent cheltuielile.

Pentru o bună implementare a autonomiei financiare sînt desfăşurate și un şir de întruniri/seminare de instruire pentru angajaţii contabilităţilor universitare vizînd evidența contabilă în condițiile noi de activitate.

petitii