Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministerul Educației anunță lansarea consiliului național al elevilor
26/03/2013 - 13:46

Chișinău, 26 martie 2013. Ministerul Educaţiei anunţă lansarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), prin care sînt instituite, pentru prima dată, mecanisme care obligă instituţiile educaţionale la nivel local, raional/municipal, naţional să consulte cu regularitate elevii şi să ţină cont de opinia lor în probleme legate de viaţa şcolară.

CNE, care va avea 25 de membri cu mandat de un an, va fi pentru Ministerul Educaţiei un partener de discuţie privind respectarea dreptului la educaţie al elevilor.

Ministrul în exercițiu al Educaţiei Maia Sandu a spus că ”De la primele întîlniri pe care le-am avut cu elevii din gimnazii şi licee, am simţit/observat nevoia lor de a comunica ceea ce-i preocupă, de a sugera idei, propuneri, care mai apoi să se regăsească în documentele de politici ale ministerului. Ideea creării CNE pe lîngă minister a venit chiar de la aceşti elevi, membri ai Senatului Liceului Spiru Haret, lucru prin care explicăm lansarea acestuia la liceul lor.”

Ministerul Educaţiei, pentru început, îşi propune să consulte un grup de 25 de elevi din clasele V-XII, aleşi în baza unui concurs la scara naţională. Membrii CNE se vor convoca trimestrial, în timpul vacanţelor şcolare, pentru a discuta cu angajaţii şi conducerea ministerului problemele care îi preocupă, în special cele ce ţin de accesul şi calitatea educaţiei. De asemenea, ei vor menţine legătura online cu structurile ministerului pentru a oferi feedback atunci cînd vor fi elaborate proiecte de legi, acte normative etc.

După modelul CNE, direcţiilor raionale/municipale învăţămînt li se solicită, printr-un ordin semnat de ministrul Educaţiei, să creeze Consilii ale Elevilor la nivel de raion sau municipiu, cu participarea reprezentanţilor din toate instituţiile de învăţămînt, care vor fi consultate cu regularitate. Consiliile la nivel local, raional, naţional vor activa în baza unui Ghid metodologic privind crearea şi funcţionarea acestora, în care este specificat rolul, funcţiile, obiectivele şi responsabilităţile consiliilor, colaborarea acestora cu directorul şcolii, profesorii, comitetul de părinţi şi cu ceilalţi elevi care nu vor face parte din consiliu.

Această inițiativă vizează, mai întîi de toate, asigurarea dreptului la participare şi libera exprimare la nivelul instituţiilor de învăţămînt preuniversitar prin crearea unui cadru general de constituire şi funcţionare a structurilor/organelor de autoconducere şcolară a elevilor.

Instrucţiunea privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Elevilor obligă echipa managerială a instituţiei şcolare să ofere tot sprijinul elevilor de la toate treptele de şcolaritate, inclusiv celor de la treapta primară, pentru a constitui structura care îi reprezintă şi prin intermediul căreia îşi pot face auzită vocea.

petitii