Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministerul Educației anunță condițiile pentru sesiunea de examene 2013
28/12/2012 - 12:15

Proiectul Metodologiei de organizare și desfășurare a sesiunii de examene 2013 a fost aprobat joi, 27 decembrie curent, în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene, prezidată de ministrul educației, Maia Sandu.

Documentul a fost propus pentru dezbateri și discuții, după ce Ministerul Educației și Agenția de Evaluare și Examinare au discutat condițiile de desfășurare a sesiunii de examene cu elevi, părinți, cadre didactice și manageri școlari. Concomitent, ministerul desfășoară și o campanie de informare pentru candidații la examene și părinți prin mesaje scurte plasate pe rețele de socializare.

Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării finale din învățămîntul primar și-a păstrat integral conținutul și cerințele. Potrivit acesteia, evaluarea finală în învățămîntul primar se organizează în fiecare instituție de învățămînt, unde există absolvenți ai treptei respective și este obligatorie pentru întreg contingentul de elevi. La evaluarea finală sînt admiși toți elevii clasei a IV-a, indiferent de situația lor școlară. Elevii din clasa a IV-a vor susține, în perioada 22-30 aprilie 2013, trei probe în scris- limba de instruire, matematică și limba maternă. Elevii alolingvi vor susține, obligatoriu, și o probă orală la limba română (18 aprilie).

Metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire a gimnaziului nu a suferit schimbări esențiale. Conform prevederilor acesteia, examenele de absolvire a treptei gimnaziale sînt obligatorii pentru fiecare absolvent al acestei trepte de școlaritate și se organizează în fiecare instituție unde există absolvenți ai clasei a IX-a. Admiterea la examene se face de către consiliul profesoral al școlii, în baza rezultatelor obținute de către elevi la disciplinele de examen. Pentru realizarea testului se vor acorda 2 ore astronomice. Al treilea examen, obligatoriu,și în această sesiune va fi istoria.

Candidații care au obținut note nesatisfăcătoare la examene pot susține acestea în cadrul sesiunii repetate. Sesiunea suplimentară/repetată se va desfășura într-un singur centru raional/municipal. Procedura de contestare a rezultatelor lucrărilor se efectuează pe parcursul a 24 de ore. Examenele de absolvire a ciclului gimnazial vor avea loc între 3-13 iunie 2013.

În metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de bacalaureat 2013 au fost operate cîteva modificări ce vizează procedura de organizare, și anume: candidații care nu au promovat examenele de BAC au dreptul să se prezinte pentru susținerea lor în următoarele trei sesiuni de bază, de la absolvire, în comparație cu două încercări, în următorii trei ani, pe care le aveau pînă în prezent. Candidaţii care au luat note insuficiente în sesiunea de bază nu au dreptul să susţină, repetat, examenele respective în sesiunea suplimentară. Candidații respinși pot susține restanțe în sesiunea din anul următor.

Foile pentru maculatoare vor fi personalizate prin codul de bare și anexate la testele de examen, acestea vor fi desprinse de la lucrări de către candidați înainte de a începe rezolvarea probelor scrise. Candidatul va putea să-și vadă doar o dată lucrarea în cele 48 de ore, acordate pentru procedura respectivă. Sesiunea de examene suplimentară va fi organizată doar pentru cei care, din motive întemeiate, nu se pot prezenta la examene. Comisia Națională de Examene va analiza minuțios fiecare dosar prezentat.

Candidații vor semna și în sesiunea de BAC 2013 o declarație pe propria răspundere prin care va confirma că este informat despre faptul că, pentru eventuala introducere a materialelor interzise în sala de examene, va fi eliminat din examen, indiferent dacă a folosit sau nu respectivele materiale, iar lucrarea sa nu va fi evaluată.

Centrele de BAC vor fi instituite cu un efectiv de, cel puţin, 300 absolvenţi. În cazul raioanelor cu un număr mai mic de candidați se instituie un singur centru de bacalaureat. Centrele de bacalaureat şi centrele republicane de evaluare a lucrărilor vor fi echipate cu scanere de depistare a metalelor, aparate de bruiere a legăturii telefonice și camere video. Examenele de bacalaureat se vor desfăşura între 4 şi 21 iunie 2013.

Ministerul Educației, Agenția de Evaluare și Examinare le recomandă tuturor candidaților să utilizeze pentru pregătirea pentru examene de absolvire doar surse aprobate sau coordonate de către minister: manualul școlar, ghiduri, programe, modele de teste pentru exersare (www.aee.edu.md). În același timp, Ministerul Educației atenționează că nu toate modelele de teste existente astăzi pe piață corespund cu programele școlare și cele de examen.

petitii