Mesajul ministrului Educației, Maia Sandu
15/02/2013 - 11:48
Mesajul ministrului Educației, Maia Sandu, la Seminarul republican pentru specialiştii coordonatori ai acţiunilor de prevenire, identificare, raportare şi referire a cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi trafic al copilului din cadrul direcţiilor raionale/ municipale învăţămînt, tineret şi sport
13-15 februarie 2013, mun. Chişinău
13-15 februarie 2013, mun. Chişinău
Ministerul Educaţiei, fiind îngrijorat de faptul că, în ultima perioadă, sînt identificate tot mai multe cazuri de abuz şi neglijare severă a copiilor, inclusiv în mediul şcolar, a solicitat direcţiilor de învăţămînt să desemneze un specialist din cadrul direcţiei responsabil de acest domeniu. Deşi, de la sine este înţeles faptul că toţi angajaţii din sistemul educaţional sunt responsabili de protecţia copiilor de orice formă de violenţă, în realitate lucrurile stau altfel. Iată de ce considerăm necesar de a consolida capacităţile direcţiilor de învăţămînt prin intermediul formării unui specialist-resursă, care este la curent cu cadrul legal, instituţiile cu atribuţii în domeniu, procedurile de intervenţie în cazurile de abuz şi neglijare, noutăţile în domeniul prevenirii etc., care, în primul rînd, îşi informează colegii din direcţie, iar mai apoi, toţi împreună, informează managerii de instituţii şi angajaţii din sistem.
Convingerea noastră este că copiii vor veni cu plăcere la grădiniţă/ şcoală şi vor înregistra performanţe şcolare, şi vom reuşi să devenim cu adevărat o şcoală prietenoasă copilului, doar dacă copiii se vor simţi în siguranţă în mediul şcolar. Acesta este şi motivul pentru care v-am invitat la acest seminar, pentru a discuta ce şi cum putem face, aşa încît fiecare instituţie educaţională, dar şi fiecare angajat, care vine în contact cu copilul din instituţie, să înţeleagă ce are de făcut pentru a asigura un mediu sigur şi protector copiilor.
În ultimii 2-3 ani, drept reacţie de răspuns la mai multe cazuri răsunătoare de abuz faţă de copii, Ministerului Educației a emis mai multe ordine, circulare, scrisori metodice privind combaterea violenţei în mediul şcolar, dar rezultatul acestora este, practic, nul.
Convingerea noastră este că copiii vor veni cu plăcere la grădiniţă/ şcoală şi vor înregistra performanţe şcolare, şi vom reuşi să devenim cu adevărat o şcoală prietenoasă copilului, doar dacă copiii se vor simţi în siguranţă în mediul şcolar. Acesta este şi motivul pentru care v-am invitat la acest seminar, pentru a discuta ce şi cum putem face, aşa încît fiecare instituţie educaţională, dar şi fiecare angajat, care vine în contact cu copilul din instituţie, să înţeleagă ce are de făcut pentru a asigura un mediu sigur şi protector copiilor.
În ultimii 2-3 ani, drept reacţie de răspuns la mai multe cazuri răsunătoare de abuz faţă de copii, Ministerului Educației a emis mai multe ordine, circulare, scrisori metodice privind combaterea violenţei în mediul şcolar, dar rezultatul acestora este, practic, nul.
Monitorizarea de către angajaţii ministerului a cazurilor de violenţă faţă de copii în instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele sesizate de mass-media şi părinţi, a demonstrat faptul tăinuirii de către conducătorii instituţiilor educaţionale a cazurilor de abuz faţă de copil din varii motive (pentru a nu dăuna imaginii instituţiei, protejarea unor angajaţi etc.). În majoritatea cazurilor abuzatorilor li se aplică alte sancțiuni decît concedierea, prevăzută legal pentru manifestarea oricărui tip de violență față de copil, chiar și o singură dată.
Se mai constată că şi programele/acţiunile de prevenire a violenţei faţă de copii sunt concepute şi abordate izolat de curricula şcolară şi sunt percepute, atît de cadrele didactice, cât şi de elevi, ca o sarcină suplimentară. De fapt, ar fi ideal dacă competenţele pe care le formăm elevilor conform curriculei, să-i ajute pe aceştia să comunice nonviolent, să-şi identifice şi gestioneze emoţiile, să rezolve creativ problemele, să soluţioneze conflictele cu semenii şi cu adulţii în mod paşnic, să se adreseze unor persoane de încredere din instituţie sau unor servicii din comunitate etc. Dacă reuşim acest lucru, nu mai sunt necesare careurile şi concursurile de desen la tema violenţei, care sunt depăşite şi nu contribuie la diminuarea fenomenului.
De aici rezultă una din sarcinile de bază ale ministerului şi direcţiilor raionale de învăţămînt: monitorizarea modului în care competenţele formate îi ajută pe copii să se descurce în diverse situaţii de viaţă, inclusiv în cele de risc, cum sunt considerate cele de abuz, exploatare sau neglijare. Fenomenul violenţei faţă de copii este unul complex şi sensibil, şi necesită o abordare intersectorială/ multidisciplinară, şi toţi suntem conştienţi că este necesară implicarea mai multor actori comunitari şi, în primul rînd, a familiei. De multe ori auzim replica: de ce toate vin/sunt pe umerii şcolii? Dar ce fac ceilalţi actori comunitari? Dar unde este familia?
În primul rînd, ne este cunoscut tuturor faptul că grădiniţa/şcoala este mediul în care copiii îşi petrec cea mai mare parte a zilei, iar ceea ce învaţă aici şi modul în care comunică şi sunt trataţi trebuie să fie un exemplu pentru copii şi pentru părinţii acestora.Comportamentul asertiv, bazat pe respect şi înţelegere, copiii şi părinţii acestora îl învaţă de la noi. Grădiniţa şi şcoala trebuie să împuternicească copiii pentru a recunoaşte, preveni şi raporta cazurile de abuz. Dacă noi vom reuşi să responsabilizăm fiecare angajat din sistem de sarcinile care şi le-a asumat conform fişei postului şi să acţioneze ca atare, atunci vom da un semnal clar şi pentru profesioniştii din alte domenii că violenţa faţă de copii nu poate fi tolerată, ascunsă sau considerată ca ceva secundar.
În al doilea rînd, şcoala este parte integrantă a sistemului de protecţie a copilului şi ţine de obligaţia noastră profesională să identificăm atît cazurile din sistem, cît şi cele din afara sistemului, şi să întreprindem măsurile care se impun conform legii. Aici este important să menţionăm că cadrele didactice sunt cei mai mulţi din numărul total al profesioniştilor din sistemul de protecţie, care sunt în contact direct cu copilul. Cu regret, profesioniştii din sistemul educaţional nu sunt pregătiţi să identifice, cui şi cum să raporteze cazurile de abuz, inclusiv să ofere protecţia şi asistenţa necesară copilului abuzat. Nu există mecanisme aprobate de colaborare între instituţiile responsabile de protecţia copilului. Direcţiile de învăţământ nu au instrumente pentru monitorizarea şi evidenţa situaţiei.
În al treilea rind, dar nu în ultimul, este important de menţionat că educatorii şi profesorii nu substituie părinţii sau îngrijitorii copiilor. Înţelegem nemulţumirile multor profesori care spun că părinţii nu sunt suficient responsabilizaţi în legătură cu educaţia şi creşterea copiilor. În acelaşi timp, noi acţionăm în interesele superioare ale copilului şi, prin acţiunile noastre, dorim să le spunem părinţilor că ne pasă de starea de bine a copilului, de siguranţa acestuia atît în timpul orelor, cît şi în afara acestora, şi doar împreună putem asigura această bunăstare, atît în cadrul instituţiei, cît şi în familie sau în alte medii. Este cert pentru toată comunitatea pedagogică că fără educaţie parentală nu putem înregistra progrese vădite în educaţie, iar acest lucru, din nou, este în mâinile noastre. Absolvenţii de ieri sunt părinţii de azi, iar cei de azi în câţiva ani vor deveni părinţi. Revenim la aceleaşi competenţe pe care trebuie să le dezvoltăm aşa încât tinerii să le poată aplică în diferite situaţii, contexte şi roluri sociale.
În scopul coordonării la toate nivelurile a activităţilor în domeniul prevenirii şi protecţiei copiilor faţă de abuz, 4 ministere, printre care şi Ministerului Educației, în colaborare cu partenerii noştri CIDDC şi CN PAC, cu suportul UNICEF şi OAK Foundation, au elaborat Mecanismul intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării, traficului, care a şi fost pilotat în raioanele Orhei şi Leova.
La 29 octombrie 2012, şefii direcţiilor de învăţămînt au participat la o şedinţă de prezentare a proiectului de document şi au fost rugaţi să consulte documentul în teritoriu şi să formuleze propuneri. Pînă la acest moment nu am primit niciun aviz din partea Direcţiilor raionale, drept dovadă că subiectul este unul complex şi necesită explicare, înţelegere, formare.
Vă încurajăm să vă expuneţi în cadrul seminarului asupra funcţionalităţii actelor normative din sistem şi să formulaţi propuneri concrete privind modificarea acestora aşa încît acestea să conţină prevederile care se impun. De asemenea, vă rugăm, să ne spuneţi de ce suport aveţi nevoie din partea Ministerului Educației pentru a consolida capacităţile instituţiile de învăţămînt, dar şi a angajaţilor din sistem.
Acesta este un prim pas al ministerului în abordarea problemei violenţei faţă de copii. Ne propunem ca această abordare să fie una sistemică şi permanentă şi aici eforturile tuturor, de la nivel local pînă la nivel naţional, urmează a fi mobilizate. Noi înţelegem provocările care există şi ne angajăm pentru următoarea perioadă ca protecţia copilului în mediul şcolar să fie una din priorităţile Ministerului Educației.
