Ministerul Educației și Cercetării a organizat o nouă serie de consultări publice dedicate concepțiilor disciplinelor școlare din învățământul general. Acestea au avut loc joi, 5 martie, cu participarea a sute de cadre didactice, specialiști ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și experți.
„Elaborarea noilor concepții trebuie să răspundă așteptărilor societății privind asigurarea unui curriculum școlar mai coerent, mai accesibil și adaptat necesităților actuale ale sistemului educațional. Tocmai de aceea, MEC s-a asigurat ca toți factorii interesați să participe în cadrul acestor consultări și discuții publice din ultimele săptămâni”, a declarat Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățământul general, MEC.
Consultările au avut drept scop clarificarea viziunii pentru fiecare disciplină, asigurarea coerenței între domeniile de studiu, actualizarea conținuturilor și corelarea acestora cu profilul de competențe al absolventului.
„Este un moment și oportunitate unică în reforma curriculară de a oferi posibilitatea tuturor celor interesați să se expună vizavi de direcțiile de modernizare, de opțiunile, de viziunea, de identitatea disciplinelor și de valorile pe care le promovează aceste discipline în cadrul dezvoltării curriculare”, a menționat Ana Țîbuleac, expert național în cadrul procesului de consultare publică a concepțiilor disciplinelor școlare.
În perioada 17 februarie - 5 martie 2026, MEC a supus consultărilor publice 30 de concepții ale disciplinelor școlare. Acestea reprezintă o etapă importantă a reformei curriculare inițiate de minister, care vizează dezvoltarea unui sistem educațional mai apropiat de nevoile elevilor și ale societății actuale.






