Peste 80 de elevi din clasele IX–XII, inclusiv refugiați din Ucraina, de la Liceul Teoretic „Mihail Koțiubinski” din Chișinău au participat la o sesiune de instruire privind orientarea profesională în cadrul proiectului „Drumul meu profesional: orientare sistemică în școala modernă”. Inițiativa promovează o abordare complexă care sprijină auto-determinarea profesională a elevilor, inclusiv a celor refugiați integrați în școlile din Republica Moldova. Proiectul este implementat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Asociația Gestalt Terapie și Psihodrama din Moldova.
Pe parcursul sesiunii, formatorii au discutat cu elevii despre autocunoaștere, interese profesionale, competențe personale, precum și despre etapele necesare în alegerea unei cariere adaptate cerințelor pieței muncii actuale. Aceștia au prezentat modele de parcursuri profesionale din diverse domenii și abilitățile necesare pentru fiecare în parte. Elevii au participat la exerciții practice pentru identificarea punctelor forte și zonelor de dezvoltare. De asemenea, au discutat despre importanța flexibilității și a învățării continue într-o societate aflată în permanentă schimbare.
„Orientarea profesională reprezintă un proces esențial în formarea tinerilor, în special a celor refugiați, care se confruntă cu noi contexte culturale și educaționale. Ministerul susține astfel de inițiative deoarece îi ajută pe elevi să-și descopere potențialul și să-și construiască un traseu educațional și profesional informat. Investind în orientarea profesională, contribuim direct la integrarea lor și la dezvoltarea unei societăți reziliente și incluzive”, a menționat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la MEC.
Inițiativa urmează să fie extinsă în alte instituții de învățământ din țară, în vederea consolidării unui sistem modern de orientare profesională a elevilor la nivel național.






