Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Dan Perciun s-a întâlnit cu primarii localităților din raionul Căușeni
19/12/2023 - 14:46

În cadrul vizitei la Căușeni, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun s-a întâlnit cu primarii localităților din raion. Oficialul a abordat problema accesului la educație de calitate pentru toți elevii, făcând referință la rezultatele Republicii Moldova în Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022.

 

Dan Perciun a menționat că aceste rezultate vorbesc despre o strânsă corelație între nivelul de pregătire al elevilor și instituțiile de învățământ unde învață. Mai concret, cei din școlile mici cu mai puțin de 400 de elevi în școală au arătat rezultate mai slabe decât cei care învață în școli mari unde numărul elevilor depășește 900 copii. Rezultatele au fost și mai joase pentru cei care provin din școli și mai mici, cu până la 100 copii.  

 

„Aceste rezultate necesită o discuție pe larg cu privire la soluții. Ministerul Educației și Cercetării va merge pe o abordare stimulativă. O să încurajăm părinții să acceseze pentru copiii lor școli mai bune. Vom crea „Rețeaua școlilor model”, ceea ce înseamnă investiții de cca 2 mln euro în 35 de instituții de învățământ la nivel național – câte una per raion, pentru a le transforma în instituții model dotate și echipate modern. De asemenea, anul viitor vom procura 70 de autobuze și urmează să decidem unde vor ajunge, pentru că o să depindă mult de voința autorităților locale și le vom da acolo unde vor fi valorificate”, a declarat Dan Perciun. 

 

Ministrul a mai menționat și despre faptul că familiile copiilor care vor alege să meargă la o școală mai bună vor beneficia de o indemnizație lunară de 50 de euro, dar și de alimentație gratuită, începând cu anul 2025. 

 

În cadrul discuției cu aleșii locali, a fost abordată și noua formulă de finanțare a grădinițelor, în baza numărului de copii, dar și facilitățile oferite cadrelor didactice din școli, printre care: indemnizațiile pentru materiale didactice, indemnizația unică pentru tinerii specialiști, dar și pachetul de debirocratizare lansat de minister.

 

La rândul lor, primarii au menționat că sunt necesare investiții în infrastructura drumurilor pentru a putea transporta copiii în școli mai bune. Aceștia au mai vorbit și despre tendințele demografice în descreștere atestate la nivel de localități. 

 

petitii