Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Consultarea opiniei tinerilor privind proiectul Strategiei de dezvoltare a sectorului de tineret „Tineret 2030” și a Programului de implementare pentru 2023-2026 continuă la Ministerul Educației și Cercetării
25/11/2022 - 18:57

Ministerul Educației și Cercetării continuă dialogul cu tinerii în vederea elaborării documentelor de politici publice sectoriale și a planurilor de acțiune, subliniind importanța rolului tinerilor, al organizațiilor de tineret în implementarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea documentelor strategice.

 

La consultările organizate astăzi de Ministerul Educației și Cercetări au participat Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, secretar de stat în domeniul tineretului și sportului, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Agenției Naționale de Dezvoltare a Programelor și Activității de Tineret, reprezentanți ai sectorului de tineret, precum și tineri care au manifestat interes față de proiectul documentului Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret „Tineret 2030” și Programul de implementare pentru 2023-2026.

 

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a salutat prezența tinerilor și a lucrătorilor de tineret la eveniment, dorința lor de a participa la discuțiile transparente în scopul elaborării documentelor pentru dezvoltarea strategică a sectorului. Participanții au adresat mai multe întrebări și venit cu propuneri privind documentele supuse discuțiilor.

 

Consultările publice organizate de Ministerul Educației și Cercetării vor continua, asigurând astfel transparența procesului decizional, dar și comunicare eficientă cu societatea civilă din Republica Moldova.

petitii