Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Consiliul Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic s-a întrunit în ultima ședință din anul curent de studii
22/05/2023 - 18:37

Peste 40 de elevi și eleve din școlile profesionale, membri ai Consiliului Național al Elevilor,  au participat la ultimul atelier de formare din anul curent de învățământ. Activitatea a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, în perioada 18-20 mai. 

 

Tinerii au avut o discuție cu Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării.  „Unul dintre programele implementate în prezent în instituțiile de învățământ profesional tehnic se referă la învățământul dual. Vom crește cu 10 % numărul de elevi din învățământul dual, prin care se poate dobândi foarte ușor o meserie și prin care elevii beneficiază de salariu și bursă”, le-a spus ministrul. 

 

Anatolie Topală a vorbit și despre alte proiecte de dezvoltare, implementate de minister, dar și despre importanța consultării opiniei elevilor pe subiecte care vizează organizarea procesului de studiu și alte aspecte. 

 

Programul atelierului a inclus și o vizită la Parlamentul Republicii Moldova, dar și vizionarea spectacolului „Dosarele Siberiei” la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. 

 

Consiliul Național al Elevilor este o structură reprezentativă și consultativă a elevilor pe lângă MEC, care are ca misiune de bază valorificarea și exprimarea vocii elevilor. Consiliul reprezintă o platformă prin care elevii pot să-și facă vocea auzită referitor la toate aspectele vieții școlare. Totodată, consiliul este un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia elevilor în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor educaționale.

 

petitii