Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Colaborare moldo-chineză în domeniul învățământului agrar
04/04/2023 - 09:10

Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Agricolă din China vor colabora în domeniul educației și cercetării științifice. Un memorandum în acest sens, a fost semnat de către rectorul UTM, Viorel Bostan, și rectorul Universității Agricole din China, Sun Qixin. Documentul prevede dezvoltarea cooperării și schimbului academic între facultățile de profil agrar, organizarea în comun a unor evenimente academice, schimb de experiență în domeniul academic și cel al cercetării, precum și alte activități.

 

Prezent la eveniment, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, menționat că memorandumul va contribui la dezvoltarea și modernizarea învățământului agrar din țara noastră. 

 

„Memorandumul de Înțelegere semnat astăzi va contribui la extinderea colaborării pe una dintre cele mai importante direcții și anume sectorul agrar, domeniul viticulturii, atât de important pentru economia țării noastre. Îndemn instituțiile de învățământ superior și cele de cercetare să participe activ la construirea unei comunități incluzive și inovatoare de experți și parteneri, pentru a stimula inovația și antreprenoriatul în Republica Moldova”, a subliniat ministrul. 

 

La rândul său, E.S. Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Yan Wenbin, prezent la evenimentul de semnare a Memorandumului, a punctat: „Stabilirea relației de cooperare între cele două universități va aprofunda în continuare cercetarea în domeniul viticulturii și va promova schimburile între studenți, cercetători și profesori”.

 

Semnarea memorandumului va contribui la formarea unor specialiști de înaltă calificare în domeniul viticulturii, la promovarea colaborării între cercetare și unitățile de profil vitivinicol, precum și la sporirea competitivității ambelor țări pe piața mondială a viticulturii.

petitii