Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Cadrul normativ sectorial racordat la Cadrul Național al Calificărilor și la dimensiunea europeană a educației
19/09/2025 - 09:57

Ministerul Educației și Cercetării continuă procesul de modernizare a cadrului normativ din domeniul calificărilor, pentru a-l aduce în corespundere cu dimensiunea europeană a educației. Subiectul a fost abordat în cadrul seminarului informativ organizat la 17 septembrie 2025, cu participarea reprezentanților autorităților publice centrale, instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic, organizațiilor patronale și sindicale, precum și ai societății civile.

 

În cadrul evenimentului au fost prezentați pașii de actualizare a cadrului normativ sectorial la prevederile Cadrului Național al Calificărilor și alinierea corespunzătoare la IQ-iul european și Cadrul European al Calificărilor. Procesul presupune cartografierea cadrului normativ primar și secundar emis de toate autoritățile publice centrale, pentru a identifica ariile care necesită îmbunătățiri și a le ajusta astfel încât să ofere claritate în ceea ce ține de studii și nivel de calificare. De aceea printre priorități se numără asigurarea unei mai bune corelări între calificările de diferite niveluri, eliminarea barierelor în învățarea pe tot parcursul vieții și consolidarea transparenței sistemului de calificări.

 

Prin acest exercițiu, MEC urmărește crearea unui cadru normativ compatibil cu standardele europene, care să sprijine mobilitatea educațională și profesională, recunoașterea competențelor obținute în contexte formale, non-formale și informale și integrarea mai bună a pieței muncii cu sistemul educațional.

 

Rezultatele cartografierii vor sta la baza formulării de politici publice și a modernizării cadrului legislativ național, astfel încât cetățenii să beneficieze de calificări relevante, comparabile cu cele din Spațiul European al Educației. Armonizarea legislației și operaționalizarea CNC vor contribui la creșterea angajabilității, mobilității academice și profesionale, dar și la dezvoltarea economică și socială a țării.

 

Seminarul informativ a fost organizat în contextul realizării obiectivelor Proiectului ERASMUS-EDU-2024-POL-NTWK-IBA — Euroguidance, Europass and EQF – National Centres.

 

petitii