Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
33 de instituții educaționale preșcolare urmează a fi renovate și dotate
24/07/2012 - 15:30

  Chişinău, 24 iulie, 2012 – Decizia de renovare și dotare a 33 de instituții preșcolare a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Coordonator al proiectului ”Parteneriatul Global pentru Educație”.
   Criteriile de selectare a comunităților beneficiare sunt: instituţiile beneficiare să fie amplasate în localităţi rurale, în rezultatul investiţiilor să fie creat acces la educație pentru un număr reprezentativ de copii, inclusiv copii cu nevoi speciale și din familii dezavantajate, să fie utilizate eficient spațiile optimizate în cadrul reformei structurale din învățământul secundar general și în cazul în care lipsește infrastructura necesară pentru prestarea serviciilor de educaţie timpurie să fie condiţii pentru crearea ei pe principiul cost eficientă.
   În cadrul proiectului ”Parteneriatul Global pentru Educație” urmează a fi reabilitate și dotate circa 41 de instituții preșcolare. Selectarea celorlalte, 8 comunități a fost aprobată condiționat de același comitet consultativ constituit din reprezentanții Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, UNICEF Banca Mondială și a unor organizații non-guvernamentale.
Obiectivele proiectului ”Parteneriatul Global pentru Educație” sunt: oferirea accesului echitabil la programe de educație timpurie copiilor din mediul rural și a celor cu nevoi speciale; îmbunătățirea calității educației prin sporirea capacității educatorilor de a aplica noul curriculum centrat pe copil și standardele de dezvoltare; dotarea cu materiale didactice și programelor parentale.
  Pentru dezvoltarea obiectivelor propuse vor fi investite 4,4 milioane dolari SUA. Acești bani vor fi utilizați pentru renovarea și dotarea cu mobilier, materiale didactice, cărți, jucării a circa 41 instituții preșcolare. Vor fi renovate și dotate cu echipament specializat trei centre de reabilitare pentru copiii cu nevoi speciale. 130 de centre care vor presta servicii de mentorat și formare continuă pentru 7000 de educatori vor fi dotate cu echipamente. Toate instituțiile preșcolare din țară vor primi cărți și materiale didactice.
Anterior, în cadrul proiectului ”Educație pentru Toți” a fost asigurat accesul la o educație timpurie de calitate pentru 8483 de copii prin renovarea și dotarea a 87 de grădinițe și centre comunitare și dotarea altor 512 instituții.
Ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, președintele comitetului coordonator al proiectului ”Parteneriatul Global pentru Educație”, și-a exprimat convingerea că în parteneriat cu actorii responsabili va fi posibilă asigurarea unei educații timpurii de calitate pentru toți copiii din Republica Moldova.

petitii