Ministerul Educației și Cercetării lansează un apel public pentru selectarea cadrelor didactice care vor elabora proiecte didactice ale lecțiilor pentru clasele a I-a - a XII-a, conform Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat de minister, la următoarele discipline școlare:
Reprezentanți ai 46 de state participă la prima Reuniune a Grupului de lucru pentru internaționalizare și mobilitate a Procesului Bologna (Bologna Follow-Up Group/BFUG). Evenimentul are loc la Chișinău și își propune să analizeze dezvoltarea învățământului superior și evoluția acestuia pe parcursul celor 25 de ani de la adoptarea Declarației de la Bologna.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis o circulară prin care solicită instituțiilor de învățământ din țară, dar și bibliotecilor publice să organizeze, în perioada 27-31 ianuarie, activități de promovare a Memoriei Holocaustului. Acțiunea este organizată, în baza unei circulare emise de Ministerul Educației și Cercetării.
Dezvoltarea sectorului de tineret și inițiativele prioritare pentru anul 2025 au fost discutate în cadrul unei întâlniri organizate de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională de Tineret cu reprezentanți ai asociațiilor de tineret și structurile de tineret. Printre principalele subiecte abordate s-a numărat modernizarea centrelor de tineret, un obiectiv esențial pentru anul 2025, ce presupune alocarea unui buget semnificativ pentru reabilitarea și dotarea acestora.
ATENȚIE CONCURS!
Ministerul Educației și Cercetării anunță lista candidaților admiși la interviul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante de:Șef al Serviciului învățământ dual din cadrul Direcției politici în domeniile învățământului profesional tehnic și învățare pe tot parcursul vieții
În cadrul vizitei de lucru a președintei Maia Sandu la Kyiv, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a semnat un acord cu ministrul Educației și Științei al Ucrainei, Oksen Lisovyi, privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și titlurilor științifice între Republica Moldova și Ucraina. Acest acord va facilita mobilitatea profesională și educațională între cele două țări, oferind oportunități mai bune pentru studenți și profesori.
Învățământul superior rămâne unul dintre domeniile prioritare în agenda Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2025.
Toți absolvenții de liceu și colegiu vor putea obține în mod gratuit semnătura electronică pentru a depune dosarul de admitere la facultate în regim online, prin intermediul platformei https://eadmitere.gov.md/. Semnătura mobilă va fi acordată gratuit absolvenților instituțiilor de învățământ general și profesional tehnic de către operatorii de telefonie mobilă Orange Moldova și Moldcell.
Ministerul Educației și Cercetării a discutat prioritățile pentru învățământul superior în cadrul unei întâlniri cu rectorii instituțiilor de profil. Planul vizează modernizarea infrastructurii universitare, promovarea excelenței academice și atragerea tinerilor în sistemul educațional. „În anul 2025, MEC va aloca peste 200 de milioane de lei pentru modernizarea universităților. Facem aceste investiții pentru a continua să îmbunătățim calitatea studiilor și să creștem atractivitatea învățământului superior din Republica Moldova.
Noi investiții în infrastructura sportivă, promovarea sportului în masă, inclusiv prin organizarea de competiții între școli, dar și elaborarea unor metodologii clare de gestionare a fondurilor pentru unele instituții sportive, sunt câteva dintre prioritățile MEC pentru anul curent. În cadrul unei discuții cu reprezentanții instituțiilor de profil, secretarul de stat pe domeniul tineret și sport, Sergiu Gurin, a declarat că, în anul 2025, ministerul va aloca 2.5 mln de lei pentru continuarea investițiilor capitale la Școala Sportivă din Grimăncăuți, Briceni, iar alte 8 mln de lei vor fi vi
