Ministerul Educației și Cercetării a realizat un sondaj național cu privire la implementarea reglementărilor referitoare la utilizarea telefoanelor mobile în instituțiile de învățământ. La sondaj au participat 1 146 de școli primare, gimnazii și licee din toate raioanele, municipiile și din UTA Găgăuzia. Obiectivele acestor reglementări au fost consolidarea disciplinei în școli și susținerea unui climat educațional mai sănătos. „Datele arată că măsura și-a atins scopul. Peste 90% dintre școli și-au creat un regulament intern clar și participativ.
Ministerul Educației și Cercetării vă invită să vă înregistrați la Ziua Faptelor Bune, un eveniment internațional al solidarității comunitare, organizat anual în peste 115 țări. Invităm instituțiile de învățământ, grupurile de inițiativă, ONG-urile și companiile să se alăture acestei mișcări globale care își propune să inspire oamenii la fapte bune. Înscrierile sunt deschise până la data de 25 aprilie 2025, prin completarea formularului disponibil pe site-ul www.rvc.md sau zfb.social.
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, Agenția ONU pentru Refugiați și Organele de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ) a lansat un mecanism de monitorizare a copiilor refugiați din Ucraina care sunt înscriși în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, dar și cei care studiază online în baza curriculei ucrainene. Prin acest mecanism, fiecare OLDSÎ va desemna o persoană responsabilă de coordonarea procesului de înregistrare.
159 de elevi din întreaga țară participă, în perioada 22-24 aprilie, la Olimpiada Republicană la Geografie. Prezentă la festivitatea de deschidere a evenimentului, Ludmila Pavlov, secretar general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru dedicația, sârguința și perseverența care o demonstrează față de această disciplină. „Se spune că geografia este o fereastră spre cunoașterea planetei noastre, iar eu vă îndemn să priviți prin ea pentru a visa și a construi planuri de viitor, folosindu-vă de această disciplină mereu în dezvoltare, care ne ajută să înțeleg
În perioada 13–21 aprilie, Chișinăul a găzduit Campionatul European de Haltere pentru seniori, un eveniment de amploare care a reunit 333 de sportivi din 40 de țări. Lotul național din Republica Moldova a încheiat competiția cu un palmares impresionant de 13 medalii, 4 de aur, 4 de argint și 5 de bronz. „Suntem mândri de performanțele echipei noastre, care a demonstrat din nou valoare și ambiție pe arena sportivă europeană. Aceste rezultate reflectă atât munca intensă și dedicarea sportivilor, cât și sprijinul constant al Ministerului Educației și Cercetării.
Tudor Bratu a obținut trei medalii de bronz în cadrul Campionatului European de Haltere pentru seniori, desfășurat în aceste zile la Chișinău. Sportivul este discipol al Școlii Sportive Specializate de Haltere din Cahul, instituție subordonată Ministerului Educației și Cercetării. Acesta a evoluat în categoria de greutate de până la 102 kilograme. În proba de smuls, sportivul a ridicat 176 de kilograme, rezultat care i-a adus prima medalie de bronz. La proba de aruncat, a înregistrat performanța de 210 kilograme.
Republica Moldova obține primele medalii de aur în cadrul competiției feminine a Campionatului European de Haltere pentru seniori, desfășurat în aceste zile la Chișinău. Elena Erighina, sportivă originară din Comrat, a reușit o evoluție remarcabilă în categoria de greutate de până la 81 kg. Aceasta s-a clasat pe primul loc la toate cele trei probe, obținând următoarele rezultate: 106 kg la proba de smuls, 136 kg la proba de aruncat și 242 kg la total olimpic.
Elevii din toate instituțiile de învățământ general vor avea vacanță de Paști în perioada 19-28 aprilie 2025. Este o perioadă dedicată familiei, tradițiilor și întâlnirilor cu cei dragi. Le dorim tuturor elevilor și cadre zile senine, cu momente frumoase petrecute alături de cei apropiați. Ne revedem pe 29 aprilie, pregătiți să încheiem anul curent de studii cu perseverență și încredere.
ANUNȚ!
Ministerul Educaţiei și Cercetării anunță lista candidaților admiși la concursul pentru ocuparea funcției vacante de director al:Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol
- Pavlova Ecaterina
- Pozneac Veronica
- Pisarenco Elena
Proba scrisă (testul) se va desfășura la data de 24 aprilie 2025, ora 10.00, Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, mun. Chișinău, str. Alecu Russo, 1, etajul 12. Telefon de contact: 022 234 838
Studenții de la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul vor beneficia, în curând, de condiții îmbunătățite de trai. Căminul nr. 3 al universității va trece printr-o reconstrucție capitală datorită investițiilor făcute de Guvernul României și cel al Republicii Moldova. Proiectul de finanțare, în valoare totală de 62 de milioane de lei, se înscrie în programul de asistență tehnică și financiară a României, în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova.
