Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

ATENȚIE CONCURS!

Thu, 20/02/2020 - 14:23 -- sp_user

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs pentru ocuparea funcției de Director general al Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”. 

 

   La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare corespunzătoare profilului instituției muzeale, care au o vechime de muncă în domeniul muzeografiei sau managementului patrimoniului cultural de cel puțin cinci ani (în cazul muzeelor subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării), la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale, sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcției, dispun de capacități depline de exercițiu. 

 

   Candidaţii pentru ocuparea funcției de director general al Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” depun personal sau prin reprezentant, cererea și dosarul de participare la concurs în Secția managementul documentelor al ministerului, biroul nr.330, sau prin e-mail (angela.bostan@mecc.gov.md), în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunțului. 

 

Dosarul de concurs cuprinde următoarele acte obligatorii: 

  1. Cererea de înscriere în competiția de concurs (Anexa nr.1);
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. Copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul științific;
  5. Curriculum Vitae de model Euro Pass;
  6. Copia autentificată a carnetului de muncă /copia certificatelor ce confirmă stagiul de muncă;
  7. Certificatul de cazier judiciar, sau declarația pe propria răspundere (cazierul va fi prezentat obligatoriu, în termen de 10 zile de la anunțarea câștigătorului);
  8. Proiectul de management/programul de activitate pentru 5 ani în funcția de director general al instituției muzeale;
  9. Cuprinsul dosarului depus cu paginile numerotate, în 1 exemplar.

 

 Actele pot fi depuse în original sau prin e-mail, în format PDF sau JPG la adresele indicate în anunț.

 

 În cazul expedierii actelor în format electronic, deponentul este obligat să prezinte originalele acestora la prima probă a concursului.Lista actelor depuse e necesar să fie cu paginile numerotate, în 1 exemplar.

 

 Actele vor fi depuse la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Secția managementul documentelor, bir.330, până la data de  21 martie 2020.        

 

Telefoane de contact: 0 22 233 564, 022 232 762

 

Bibliografia concursului  

  • Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr.1 din 18.08.1994.

 

 

 I. Acte legislative generale  

  • Legea privind accesul la informaţie, nr.982 – XIV din 11.05.2000, Monitorul Oficial nr. 88-90/664;
  • Codul Muncii al Republicii Moldova, 2003, Monitorul Oficial Nr. 159-162;
  • Legea nr. 270 din 23.11. 2018privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Monitorul Oficial Nr. 441-447 din 30.11.2018;
  • Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12.12.2018pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

 

II. Acte legislative şi normative în domeniul profilului instituției muzeale