Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Comisia Națională de Examene a anulat 289 lucrări de examen
26/06/2012 - 12:09

Urmare analizei minuțioase a situaţiilor din centrele de bacalaureat, unde au fost găsite mai multe telefoane mobile asupra candidaţilor, Comisia Naţională de Examene a decis să anuleze 78 de lucrări.
Acestea aparțin elevilor care au încălcat metodologia de desfăşurare a examenelor şi care deţineau, asupra lor, telefoane mobile, în momentul cînd, în centrele de bacalaureat, după terminarea examenului, au intervenit reprezentanţii CCCEC şi ai Ministerului Educaţiei.
Comisia analizează situaţia a încă 17 absolvenţi ai liceului ”M. Viteazul” din Chişinău, telefoanele cărora au fost găsite în căptuşeala scaunelor. Decizia cu referire la aceste situații va fi anunțată în zilele următoare.
La recomandarea comisiilor de evaluare a lucrărilor, pe motiv că acestea s-au dovedit a fi identice, comisia a decis anularea a încă 211 lucrări. În unele din acestea, evaluatorii au găsit inserate copiuţe, iar, în cazul altor lucrări, răspunsurile la unii itemi erau de la alt profil, din testul de la altă clasă sau chiar din testul aplicat în sesiunea 2011. Elevii respectivi vor veni să susţină examenul în sesiunea de evaluare 2013.
În același timp, informăm că tuturor comisiilor de verificare li s-a făcut recomandarea să omită din procedura de evaluare încă 61 de lucrări, pe motiv că acestea au fost scrise cu încălcarea metodologiei de examinare: numele elevului era scris în alt compartiment decît cel prevăzut, teste scrise cu cerneală de altă culoare, unii candidaţi şi-au trecut chiar numele sau au făcut alte însemne pe lucrări etc.
Ministerul Educaţiei e decis să aplice sancţiuni preşedinţilor centrelor de bacalaureat care au admis asemenea încălcări şi va solicita, necondiționat, direcţiilor raionale/municipale învăţămînt, tineret şi sport să dea sancţiuni disciplinare și asistenților.
Amintim, în context, faptul că, pentru încălcări grave ale metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor, au fost demişi din funcţie 9 preşedinţi ai centrelor de bacalaureat; 2 preşedinţi ai centrelor de bacalaureat au primit mustrări aspre; 3 preşedinţi ai centrelor de bacalaureat s-au ales cu mustrări aspre şi în calitatea lor de directori de liceu, iar circa 70 de asistenţi şi 2 secretari ai centrelor de bacalaureat au fost demişi.
În total, pînă la acest moment, au fost anulate 289 lucrări de examen.

petitii