Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Radu Rebeja i-a felicitat pe sportivii care au obținut rezultate la Campionatul European de lupte, rezervat seniorilor
15/05/2018 - 22:36

Astăzi, 15 mai, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Radu Rebeja, i-a primit în vizită pe luptătorii Donior Islamov, Daniel Cataraga, Alexandru Burca, Nicolae Ceban și antrenorii Constantin Cobîleanu și Ion Gheorghiță, care au participat la Campionatul European de lupte 2018.

 

Oficialul i-a felicitat pe sportivi și le-a oferit diplome de onoare ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. ,,Rezultatele obținute la această competiție sunt foarte importante pentru Republica Moldova, pentru că ne mențin în rândul elitei sportive europene. Vă urez mult succes, îndemânare și perseverență în practicarea acestui sport, pentru că necesită nu doar curaj, dar și dăruire, concurența fiind una foarte mare”, a subliniat secretarul de stat.

 

Amintim că în perioada 30 aprilie – 6 mai s-a desfășurat Campionatul European de lupte 2018 în orașul Kaspiisk, Federația Rusă. Donior Islamov a cucerit medalia de bronz la lupte greco-romane, categoria de greutate 63 kg, iar Daniel Cataraga a obținut locul 5 la același stil de luptă, categoria de greutate 72 kg. La lupte libere sportivii Alexandru Burca și Nicolae Ceban au obținut de asemenea locul 5, la categoriile de greutate 79 kg și, respectiv, 92 kg.

 

Din componența lotului Republicii Moldova au făcut parte 14 sportivi. Participarea la această competiție a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

petitii