Circa 50 de specialiști ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, responsabili de disciplinele educaţia muzicală şi educaţia plastică, precum și 30 de studenți masteranzi de la Universitatea de Stat ”A.Russo” au luat parte la seminarul republican ”Educația artistică - constatări și perspective de dezvoltare în instituţiile de învățământ general”. Instruirea a avut loc la Bălți, fiind organizată cu scopul de a-i familiariza pe participanți cu noi tendințe și tehnici de predare.
În cadrul seminarului au fost discutate subiecte privind asigurarea continuității educației artistice în învățământul general, interdisciplinaritatea, predarea integrată a disciplinelor, reconceptualizarea Planului-cadrul în învățământul general. Un subiect aparte a constituit educația artistică pe parcursul vieții. De asemenea, formatorii au prezentat noi abordări și tehnici de predare în educația artistică.
La final, participanții au pus în dezbatere un șir de propuneri şi recomandări pentru eficientizarea procesului educaţional la disciplinele menționate şi pentru asigurarea calităţii educaţiei artistice a elevilor.
Seminarul a fost desfășurat de către Ministerul Educației în parteneriat cu Universitatea de Stat ”A.Russo” și cu suportul Proiectului științific ”Modelul de integrare teoretico-metodologică a domeniilor educației artistice din perspectiva formării inteligenței spirituale a personalității”.








