Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Precizare referitor la transferurile financiare către Universitatea Tehnică a Moldovei
11/11/2016 - 13:36

În contextul declarațiilor făcute de către ex-rectorul Universității Tehnice din Moldova, Ion Bostan  în cadrul conferinței dedicate Zilei Internaționale și Naționale a Științei, Ministerul Educației (ME) vine cu anumite precizări.

 

Întârzierea transferurilor pentru serviciile educaționale prestate de UTM este un caz singular, fiind cauzat de prezentarea necorespunzătoare de către UTM a actelor care urmau sa fie remise la Trezoreria de Stat  (pe actul de primire-predare a serviciilor educaționale lipsea semnătura rectorului/prorectorului – semnătură indispensabilă pentru a efectua debursările). După ce UTM a înlăturat neconformitățile, Ministerul Educației a trimis Trezoreriei documentele și, conform informației deținute la momentul actual de Ministerul Educației, transferurile au fost deja efectuate (imaginea nr. 1).

 

Referitor la finanțările în domeniul cercetării, Ministerul Educației precizează că pentru I semestru al anului curent, dar și pentru următoarele luni din trimestrul II au fost efectuate transferuri la toate instituțiile de învățământ subordonate ME, inclusiv la Universitatea Tehnică a Moldovei.

 

Decizia privind selectarea proiectelor de cercetare, ce urmează a fi finanțate din bugetul de stat, nu este luată de către ME, ci de către Academia de Științe a Moldovei, ministerelor care au în subordine instituții de învățământ superior fiindu-le delegată doar atribuția de a modera transferurile respective.

 

 

Anexat prezentăm informația privind ordinele de plată (pentru UTM) înregistrate, expediate și executate de către Trezoreria de Stat (sursa: Modulul ”Instituția – Trezoreria”).

petitii