Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Cadrul Național al Calificărilor asigură învățarea pe tot parcursul vieții pentru toți
30/01/2026 - 16:22

Cadrul Național al Calificărilor (CNC) este sistemul prin care Republica Moldova sprijină parcursul educațional și profesional pe tot parcursul vieții pentru toți cetățenii. Acest cadru oferă posibilitatea de a obține, recunoaște și dezvolta competențe prin educație formală, nonformală și prin programe de formare profesională continuă, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

 

Sistemul cuprinde o varietate de certificate recunoscute oficial, de la certificatul de studii liceale, până la certificate de specializare, perfecționare, recalificare, competențe profesionale și microcertificate. Toate aceste opțiuni le permit oamenilor să facă un pas înainte, să își schimbe domeniul de activitate sau să își actualizeze competențele atunci când este nevoie.

 

Ministerul Educației și Cercetării are rolul de Punct Național de Contact pentru Cadrul European al Calificărilor, asigurând coordonarea procesului de armonizare a cadrului normativ național și politicilor publice în domeniul dezvoltării și implementării CNC conform criteriilor și procedurilor recomandate de către Consiliul Uniunii Europene și aducerea EQF mai aproape de oameni și de partenerii de dezvoltare.

 

În spatele acestui sistem se află o rețea largă de instituții educaționale și prestatori de formare. În Republica Moldova activează 66 de prestatori de programe de educație și formare profesională continuă, alături de gimnazii, licee, școli profesionale, colegii, centre de excelență, universități și academii, conform datelor Biroului Național de Statistică pentru anul 2025.

 

„Prin Cadrul Național al Calificărilor, educația devine mai flexibilă și mai accesibilă, iar legătura dintre școală și viața profesională este mai clară. Fiecare persoană are astfel șansa de a avansa, de a se recalifica sau de a-și valorifica competențele dobândite de-a lungul timpului”, susține Tatiana Gherștega, șefă de direcție la MEC.

 

Pentru a aduce aceste informații mai aproape de beneficiari, un material informativ dedicat Cadrului Național al Calificărilor a fost distribuit recent în toate instituțiile de învățământ din țară, oferind elevilor și cadrelor didactice un instrument clar de orientare și dialog despre viitorul educațional și profesional.

petitii