Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Viitorul fără fumat inspiră generații.
28/11/2025 - 11:31

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) a prezentat rezultatele proiectului „Viitorul fără fumat. NEXT STEP” în cadrul unei ceremonii oficiale cu participarea profesorilor, elevilor și reprezentanților ministerelor Educației și Sănătății, CNAM și ANSP.

 

Timp de zece luni, au fost instruiți 761 de profesori din 16 raioane și municipiul Chișinău cum să le vorbească adolescenților despre efectele negative al fumatului. În urma atelierelor, cadrele didactice au organizat în școli activități extrașcolare la care au participat peste 5000 de elevi. Adolescenții au aflat răspunsuri la întrebări legate de influența tutunului și a nicotinei asupra sănătății și reușitei școlare, precum și tehnicile de manipulare folosite de industria tutunului pentru a-i face dependenți de produsele din tutun și nicotină.

 

Beneficiarii proiectului au acces acum la un serial cu zece episoade în care un personaj creat exclusiv pentru tineri – doctor BRO – le vorbește într-un limbaj accesibil despre efectele consumului de tutun și nicotină asupra tinerilor. Serialul a fost preluat de mai multe platforme, inclusiv cele ale Ministerului Educației și Cercetării și Companiei Naționale de Asigurări în Sănătate.

 

În cadrul proiectului au fost organizate 13 sesiuni de informare a părinților la care au participat aproximativ 2000 de persoane. Activitățile au avut loc în mai multe școli din țară la solicitarea părinților care s-au arătat interesați să afle cum le pot vorbi copiilor despre riscurile consumului de tutun și nicotină. 

 

Totodată, școlile au primit instrumente practice pentru organizarea campaniilor școlare de prevenire a consumului de tutun și nicotină și un quiz pentru testarea cunoștințelor adolescenților despre pericolele la care se supun dacă consumă produse de tutun și nicotină.

 

Participanții la eveniment au apreciat activitățile organizate în cadrul proiectului „Viitorul fără fumat. NEXT STEPT” și s-au arătat interesați să continue lucrul cu adolescenții pentru a preveni consumul de tutun și nicotină. Cele mai active echipe în promovarea modului sănătos de viață au primit premii vaucere pentru cărți și imprimante.



Marcelina Baleca, șefa Direcției generale politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării:

„Ne preocupă viitorul copiilor, pentru că un copil sănătos este un adult sănătos și un cetățean al R. Moldova care trebuie să fie sănătos.  Noi vom continua să insistăm pe aceste campaii, pe aceste activități, să promovăm aceste parteneriate cu reprezentanții din domeniul sănătății.”

petitii