Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
O nouă ediție a buletinului informativ. Urmăriți cele mai importante activități ale MEC
01/12/2023 - 15:04

Sfârșitul lunii noiembrie a fost plin de evenimente la Ministerul Educației și Cercetării. Am inclus relatări despre cele mai importante activități din această perioadă în Buletinul informativ al MEC.  

 

- De la 1 ianuarie 2024, salariile pedagogilor din țară vor fi majorate cu 15%. Din bugetul de stat va fi alocat suplimentar 1 miliard de lei. De noile majorări vor beneficia peste 50 de mii de persoane. 

 

- Ministrul Dan Perciun a efectuat o vizită la Bruxelles, Belgia în cadrul căreia a participat la Summit-ul european al educației. În cadrul evenimentului, ministrul a vorbit despre progresele în implementarea reformelor în domeniul educației, inclusiv, în contextul integrării europene.  

 

- Pe data de 20 noiembrie MEC a organizat un eveniment de amploare pentru publicul larg, cu ocazia Zilei Științei. Sute de vizitatori - copii, tineri, adulți, au vizitat expoziția organizată la Palatul Republicii, au aflat despre cele mai importante reușite ale cercetătorilor noștri și au discutat la direct cu oamenii care sunt implicați, zi de zi, în activitatea științifică. 

 

- MEC a acordat certificate investiționale în sumă de peste 10 milioane de euro pentru 5 universități din țară. Banii vor fi investiți în laboratoare și tehnologii de ultimă generație, platforme conectate la inteligența artificială, programe de studii moderne la licență și master. 

 

- Combaterea violenței în școli a fost discutată în cadrul unor consultări publice desfășurate la Parlamentul Republicii Moldova. Participanții au vorbit despre propunerile de modificare a Codului educației în scopul sporirii siguranței elevilor și cadrelor didactice în instituțiile de învățământ. 

 

- Circa 700 de profesori de fizică, chimie, biologie și geografie din 160 de instituții de învățământ au fost instruiți cum să utilizeze echipamentele moderne din laboratoarele școlare. 

 

- Ministerul Educației și Cercetării a lansat un nou concurs de selectare a evaluatorilor pentru 67 de titluri de manuale care urmează să fie editate pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal. 

 

Abonați-vă aici la buletinul informativ al Ministerului Educației și Cercetării pentru a fi la curent cu cele mai importante noutăți din domeniu.

 

Ultima ediție a buletinului vedeți aici.

 

 

petitii