Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Peste două milioane de lei - pentru vitamine și suplimente nutritive repartizate sportivilor loturilor olimpice
16/06/2023 - 17:41

Ministerul Educației și Cercetării a organizat eliberarea de vitamine și suplimente nutritive pentru membrii lotului național care vor fi delegați la Jocurile Europene, dar și sportivilor care vor participa, în viitorul apropiat, la turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice. De acest program vor beneficia circa 140 de sportivi și sportive. De la bugetul de stat au fost repartizate în acest scop circa 2 milioane de lei. 

 

Prezent la eveniment, Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a menționat că acțiunea face parte din angajamentul continuu de a sprijini performanța sportivilor din țara noastră. 

 

„A avea grijă de sănătatea sportivilor noștri este la fel de important ca și procesele de antrenamente și cele competiționale. Suplimentele nutritive și vitaminele pe care le distribuim sunt concepute să le ofere exact ceea ce au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim”, a spus Sergiu Gurin.

 

Pachetul de suplimentare nutrițională se concentrează pe vitaminele esențiale, mineralele și antioxidanții necesari pentru a susține intensitatea antrenamentelor și a competițiilor, precum și pentru a ajuta la recuperarea rapidă a sportivilor. 

 

petitii