Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Olimpicii republicani la geografie au fost premiați azi, la Chișinău
09/05/2023 - 20:38

40 de elevi și eleve au fost premiați astăzi în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane de Geografie, desfășurată în perioada 07–09 mai, la Universitatea de Stat din Moldova. Învingătorii competiției sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Anenii Noi, Bălți, Briceni, Cahul, Căușeni, Chișinău, Fălești, Hîncești, Nisporeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Ungheni și UTA Găgăuzia.

 

Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a îndemnat elevii să continue studiul avansat al domeniilor îndrăgite, subliniind că fiecare dintre ei este promotorul educației de calitate. 

 

„Credem în buna colaborare dintre elevi, profesori și echipa de organizare a concursurilor și olimpiadelor republicane. Rolul competițiilor corecte și al profesorilor ce vă pregătesc pentru participarea la olimpiadele școlare este primordial în promovarea educației de calitate”, a menționat Lilia Ivanov.

 

În mesajul său, președintele Consiliului Olimpic Republican de Geografie, Vitalie Sochircă, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, a vorbit despre calitatea tot mai înaltă a lucrărilor scrise de elevi, remarcând o creștere a nivelului de pregătire către competiție.

 

„Vă felicit pentru sârguința de care dați dovadă în cadrul olimpiadelor și vă rog să transmiteți aprecierile noastre tuturor profesorilor ce vă ghidează în drumul către performanță”, a spus Vitalie Sochircă.

 

Olimpiada Republicană la Geografie a fost  organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc  în perioada 17 februarie – 22 mai 2023.

 

La ediția din acest an a olimpiadei au participat 172 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii. Lista premianților poate fi accesată aici

 

Menționăm că elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.

 

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.

petitii