Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Bursa Parlamentară Internațională, Berlin

Bundestag-ul German oferă pentru cunoscătorii limbii germane din Republica Moldova oportunitatea de a beneficia de Bursa Parlamentară Internațională.

 

Acest Program este un stagiu de 5 luni, pe lângă un membru al Bundestag-ului German, pe parcursul căruia participantul se familiarizează cu sistemul parlamentar german și cu procesele de decizie politică și, în același timp, acumulează experiență practică în domeniul activității parlamentare.  

 

Persoanele interesate trebuie să anexeze la dosar următoarele acte traduse și legalizate în limba germană:

1.Formularul de cerere completat;

2.Scrisoare detailată de intenție (maxim 2 pagini);

3.Diploma de studii (originalul sau copia legalizată și scanată, în limba germană sau engleză).

Actul doveditor despre absolvirea studiilor poate fi prezentat în cazuri motivate până la 31 decembrie 2021. Originalul sau copia legalizată a diplomei de studii în limba germană sau engleză trebuie să fie prezentată în cadrul interviului de selectare;

4.Dovada cunoștințelor foarte bune de limba germană (corespunzătoare nivelului B al Cadrului comun european de referință pentru limbi străine) pot fi demonstrate prin:

•Diplomă oficială (de exempu TestDaf, ZOP, DSH sau printr-un certificat doveditor IPS);

•Posedarea cunoștințelor de limbă germană este dovedită, dacă din CV-ul candidatului sunt clare cunoștințele de limbă germană (de exemplu susținerea bacalaureatului în Germania, studii la facultatea de germanistică, angajat în calitate de profesor de germană);

5.Două scrisori de recomandare, în limba germană sau engleză, o recomandare fiind eliberată de un profesor universitar sau angajator, în care să fie apreciată calificarea de profil a solicitantului pe o foaie oficială a instituției;

6.O fotografie în format electronic (JPEG sau alt format);

7.Copia pașaportului de călătorie sau copia buletinului de identitate.

 

Informații suplimentare privind termenii și condițiile de aplicare pot fi obținute accesând pagina web: https://www.bundestag.de/ips.  

 

Date de contact: Herr Alexandr Filipp, tel.: 022 200 600, e-mail: pr-100@chis.diplo.de. 

 

Dosarul complet urmează a fi expediat până la 31 iulie 2021 prin e-mail: info@chisinau.diplo.de într-un fișier a cărui nume să fie constituit din numele de familie și prenumele candidatului.