Absolvenții liceelor și colegiilor au început să depună dosarele de admitere la specialitățile pedagogice. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și-a deschis ușile pentru candidații care au avut nevoie de consultanță și ghidare în depunerea dosarului online pe eadmitere.gov.md.
Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a discutat cu tinerii candidați la specialitățile pedagogice și i-a felicitat cu decizia luată conștient și responsabil, contribuind în așa fel la viitorul educației în Republica Moldova.
„Felicitări celor care sunt deja aici și depun cererile. Ați făcut o alegere corectă - cea mai bună alegere din punctul nostru de vedere. Ne bucurăm mult că aveți interesul pentru această profesie. Sperăm peste trei ani să vă angajați în instituțiile noastre de învățământ. Am depus efortul să creăm condiții cât mai bune, să dublăm bursele la pedagogie, urmează investițiile în cămine, am majorat indemnizația pentru cei care urmează să meargă în școală în așa fel încât să vă convingem de corectitudinea deciziei pe care ați luat-o. Vă așteptăm într-un număr mare să veniți la universitate și să valorificați toate locurile bugetare care sunt puse la dispoziția dumneavoastră în acest an”, a spus ministrul.
În 2024, Ministerul Educației și Cercetării oferă peste 2.100 de locuri la buget, ceea ce reprezintă 25% din totalul locurilor bugetare. Mai mult, studenții la pedagogie beneficiază de bursă de până la 3.460 de lei, de două ori mai mare decât la alte specialități, un loc de muncă asigurat după absolvire, dar și o indemnizație de 200.000 de lei la angajare în sistem.
Rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” Alexandra Barbăneagră, a menționat: „Universitatea noastră se angajează să pregătească profesori cu înaltă competență profesională și cu o profundă pasiune pentru educație. Ne dorim să contribuim la asigurarea unei educații de calitate în Republica Moldova, iar pentru aceasta este imperativ să avem resursele necesare pentru a atrage studenți talentați către carierele didactice”.
În acest an, admiterea la studii superioare de licență are loc doar online pe eadmitere.gov.md. Ministerul Educației și Cercetării a creat această platformă pentru a facilita procesul de depunere a dosarelor și a oferi posibilitate tinerilor să aleagă concomitent mai multe specialități. Fiecare candidat poate depune online dosarul la maxim 3 universități și câte cel mult 3 specialități la fiecare instituție.
„Alege să fii profesor”, este îndemnul Ministerului Educației și Cercetării și a partenerilor de dezvoltare în cadrul campaniei de informare și promovare a pedagogiei „Fii PRO. Fii PROfesor”, inițiată de ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, și în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Centrul Clasa Viitorului. Scopul campaniei este de a inspira tinerii să urmeze cariere în domeniul pedagogic, evidențiind impactul pozitiv pe care profesorii îl au asupra societății.
Pentru mai multe detalii despre specialitățile din pedagogie, accesează fiipro.md.
















