Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Felicitări pentru sportivii care au obținut rezultate remarcabile la Jocurile Europene de la Minsk
03/07/2019 - 13:08

Sportivii și antrenorii care au obținut performanțe la Jocurile Europene de la Minsk, ediția 2019, au fost felicitați astăzi, 3 iulie, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei.

 

În alocuțiunea sa, ministrul a menționat că: ,,Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va continua să-i promoveze și să-i susțină, inclusiv financiar, pe sportivii noștri”. În scurt timp, va fi aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea cuantumului premiilor pentru performanţele obţinute la cea de-a II-a ediție a Jocurilor Europene din anul 2019 de la Minsk, Republica Belarus. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a propus ca valoarea premiilor să constituie:

  • Medalia de aur  - 220 000 lei;             
  • Medalia de argint - 160 000 lei;            
  • Medalia de bronz  - 120 000 lei;            
  • Locul IV - 50 000 lei; 
  • Locul V - 30 000 lei. 

 

Amintim că, la Jocurile Europene de la Minsk 2019, care s-au desfășurat în perioada 21-30 iunie, au participat cca 4000 sportivi din 50 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 50 de sportivi, care au concurat la zece probe sportive: înot, lupte, judo, box, sambo, badminton, kaiac-canoe, ciclism, tenis de masă, tir cu arcul, tir. Sportivii noștri au reușit să obțină o medalie de argint – Sabina Artemciuc (sambo); patru medalii de bronz – Denis Tachii (sambo), Paulina Eșanu (sambo), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Anastasia Nichita (lupte feminine) și șapte locuri de V – Dan Olaru (tir cu arcul), Andrei Perpeliță (lupte), Igor Beșleaga (lupte), Denis Vieru (judo), Vasilii Belous (box), Natalia Budeanu (sambo) și Serghei Oșlobanu (sambo).

 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării adresează felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor, dorindu-le succese și rezultate remarcabile în continuare.

 

petitii