Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Astăzi marcăm Ziua Mondială a Scriitorului
03/03/2018 - 19:09

„Un scriitor nu îşi ia niciodată vacanţă.

Viaţa înseamnă pentru el fie să scrie, fie să gândească la ce va scrie.”

(Eugene Ionesco)

 

Condeierii din toată lumea celebrează astăzi, 3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor. Această sărbătoare, mai degrabă universală decât profesională, reprezintă un bun prilej pentru evocarea rolului pe care îl are scrisul în viața omului. Dacă „la început a fost Cuvântul”, atunci Scrisul este nu doar mărturia celor spuse, dar și a celor făcute, descoperite și trăite.

 

Stabilită în 1986, la cel de-al 48-lea Congres Internațional PEN Club, Ziua Mondială a Scriitorilor ne reamintește, în fiecare an, de importanța literaturii în dezvoltarea culturii mondiale, de cei care ne creează noi lumi și ne deschid noi orizonturi. De la romancieri, nuveliști, poeți și eseiști, până la istorici și jurnaliști, cu toții merită aprecierea și gratitudinea noastră.

 

Doar prin scris putem înţelege problemele existenţiale, putem păstra și transmite informații generațiilor viitoare, fără a depinde de resursele epuizabile ale tehnologiilor moderne. Anume prin literatură ne redescoperim pe noi înșine, dar şi pe cei din jurul nostru, în toate formele posibile.

 

De Ziua Mondială a Scriitorilor aducem omagiu celor care prin condeiul și talentul lor au dat lumii literatură de mare valoare, contribuind esențial la dezvoltarea culturii și a spiritualității, la îmbogățirea lexicului și a exprimării în limba maternă.

 

Notă: Clubul Internațional PEN (Poets, Essayists and Novelists) a fost creat în 1921 de către un grup de scriitori englezi și francezi, cu scopul de a promova prietenia și cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutindeni, indiferent de viziunile lor politice, religioase sau altă natură, și de a lupta pentru libertatea de expresie. Primul președinte al PEN Clubului Român a fost scriitorul Liviu Rebreanu.

petitii