Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Experiența Republicii Moldova în implementarea învățământului dual prezentată în cadrul seminarului EAfA din Belgrad, Serbia
17/10/2022 - 13:10

În perioada 13-14 octombrie 2022, la Belgrad, Serbia, Comisia Europeană Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG, DG EMPL) în cooperare cu Fundația Europeană de Formare (ETF) și Ministerul Educației, Știința și Dezvoltarea Tehnologică a Serbiei au organizat un seminar de diseminare a bunelor practici și a experienței statelor membre ale Alianței Europene pentru Ucenicie EAfA (European Alliance for Apprenticeships) în domeniul învățământului dual, rolul Camerei de Comerț și Industrie din Serbia în realizarea învățământului dual, instrumente de digitalizare utilizate în procesul de formare la locul de muncă, perspectivele de dezvoltare a comunității centrelor de excelență din uniunea europeană. Evenimentul a întrunit reprezentanți din statele membre ale EAfA, precum Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Israel, Republica Moldova, Georgia.

 

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a fost reprezentat de șeful direcției învățământ profesional tehnic, Silviu Gîncu, care a prezentat experiența țării noastre în realizarea învățământului dual. În cadrul seminarului au fost discutate rezultatele obținute în implementarea acestei forme de învățământ, provocările cu care se confruntă actorii implicați, dar și au fost propuse soluții de dezvoltare a învățământului.

 

Învățământul dual urmărește promovarea unui sistem de instruire orientat pe formarea competențelor profesionale în condiții de muncă. În Republica Moldova învățământul dual este implementat începând cu anul 2014, iar în anul curent a fost aprobată Legea cu privire la învățământul dual, care reglementează detaliat și comprehensiv învățământului dual ca formă de organizare a învățământului profesional tehnic și atribuțiile tuturor părților implicate. Este de menționat că anual cele peste o sută de unități economice din țară implicate în învățământul dual își deschid ușile pentru aproximativ o mie de elevi pentru a acumula abilități practice la peste 50 de meserii.

 

 

petitii