La invitația Consiliului Europei, reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării au participat în perioada 27-28 iunie, la reuniunea de promovare a Pașaportului European al Calificărilor pentru Refugiați (European Qualifications Passport for Refugees-EQPR), organizată la București în colaborare cu Ministerul Educației prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din România.
În cadrul reuniunii au fost prezentate bune practici în implementarea acestui instrument de recunoaștere în statele europene și au fost discutate mecanisme de cooperare și a schimbului de bune practici.
Republica Moldova a fost reprezentată la acest eveniment de către Tatiana Gherștega, șef al Direcției Cadrul Național al Calificărilor și Rodica Isac, consultant principal în cadrul aceleiași direcții.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC) din Republica Moldova au informat despre faptul că țara noastră a aderat la acest proiect la 19 mai 2022 și au prezentat măsurile implementate de MEC și Guvernul Republicii Moldova pentru susținerea copiilor, elevilor și studenților refugiați, subliniind importanța cooperării la nivel european pentru comunicarea problemelor cu care se confruntă persoanele refugiate.
Implementarea EQPR în Republica Moldova va facilita recunoașterea calificărilor refugiaților în baza unei evaluări transparente și credibile. Acest instrument le va deschide persoanelor refugiate accesul la studii sau la un loc de muncă.
Beneficiile acestui proiect pentru refugiați constau în diminuarea costurilor și efortului pentru a-și evalua calificarea, precum și facilitarea și accelerarea integrării lor sociale.
În contextul crizei umanitare actuale care implică refugiați și persoane aflate în situații similare, instituțiile de învățământ superior vor avea rolul să faciliteze accesul la studii al acestor persoane, inclusiv prin luarea în considerare a EQPR, dar și să participe la evaluarea calificărilor care nu pot fi dovedite prin acte în vederea emiterii EQPR.
În cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții Consiliului Europei, reprezentanții MEC, delegați la reuniune, au solicitat asistența pentru instruirea și diseminarea bunelor practici de implementare a EQPR. Au fost discutate măsurile privind asigurarea calității și credibilității EQPR.
Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova va informa părțile interesate privind EQPR în vederea acceptării acestui instrument european pentru continuarea studiilor și angajarea în câmpul muncii. MEC îi revine rolul vital în asigurarea instituțiilor de învățământ general, liceal și învățământ superior cu resurse necesare și suport, în vederea implementării soluțiilor multinaționale pentru persoanele refugiate în criză.
La reuniune au participat reprezentanții Consiliului Europei în domeniul educației, UNHCR, precum și ai Centrelor de recunoaștere din Romania, Franța, Polonia, Grecia, Republica Moldova, Autorității Naționale pentru Calificări și Agenției Naționale pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din Romania; reprezentanții instituțiilor de învățământ superior din România, alături de alte centre naționale de recunoaștere din Europa, SUA și Australia.




