Astăzi, 18 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, s-a desfășurat tradiționala sărbătoare ,,Olympic Fest”, care consemnează ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice”. Ediția din acest an este dedicată Jocurilor Europene 2019, care vor avea loc în luna iunie în Belarus.
Prezentă la eveniment, ministrul Monica Babuc a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia ,,Zilei Sportivului și a Mișcării Olimpice”, subliniind importanța promovării modului sănătos de viață și practicarea sportului la orice vârstă. Totodată, oficialul le-a urat mult succes sportivilor care urmează să ne reprezinte țara la Jocurilor Europene de la Minsk.
Sărbătoarea a demarat cu paradă elevilor școlilor sportive din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, urmată de ,,Cursa Olimpică” la care au participat toți doritorii, indiferent de vârstă și abilități sportive. De asemenea, participanții au avut ocazia să practice, alături de cei mai buni sportivi și antrenori de la federațiile sportive, diverse probe, precum taekwondo, tenis, scrimă, baschet, fotbal, handbal, badminton etc.
În Piață a fost amenajat și un ,,Orășel al Copiilor”, iar părinții și copiii au participat la diverse activități: Campionatul mamelor la alergat cu cărucioare, Campionatul bebelușilor care merg de-a bușilea, competiții de voley și basket, ,,Starturi vesele”, curse cu bicicleta și trotineta etc. Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă, la care participanții au câștigat premii.
Olympic Fest a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Primăria Municipiului Chișinău și Fundația Campionilor Olimpici.
Menționăm că, ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice” a fost instituită în conformitate cu Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 238 din 17.12.2015 și este marcată anual, în a treia zi de sâmbătă a lunii mai. Evenimentul are drept scop celebrarea valorilor olimpice, așa ca excelența, prietenia, diversitatea, respectul, solidaritatea, fair play-ul etc.


























