Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Odihna elevilor în sezonul estival 2022, pe agenda Ministerului Educației și Cercetării
30/05/2022 - 21:22

Astăzi, 30 mai 2022, în incinta Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, Ministerul Educației și Cercetării a organizat ședința de lucru cu specialiștii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, responsabili pentru odihna elevilor în sezonul estival 2022.



Participanții la ședință au fost salutați de către Adriana Cazacu, secretar de stat, care a subliniat necesitatea respectării tuturor cerințelor în procesul de pregătire și funcționare a taberelor de odihnă.



În cadrul ședinței a fost menționată importanța constituirii comisiei intersectoriale de evaluare a taberelor de odihnă la nivel local, în componența căreia vor fi incluși reprezentanții autorităților de gestionare, precum și ai structurilor teritoriale ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Astfel, comisia va evalua nivelul de pregătire a taberelor până la începutul activității acestora. În tabere urmează să fie asigurată securitatea vieții și sănătății copiilor, vor fi verificate condițiile sanitaro-igienice de întreținere a taberelor, organizarea alimentației, respectarea regimului de activitate. Totodată, comisia va monitoriza procesul educațional din taberele de odihnă, va coordona programele de activitate educațională ale acestora, va informa familiile refugiate din Ucraina despre posibilitatea de obținere a biletului de odihnă pentru copiii lor etc.



La ședința de lucru au participat și reprezentanții cu atribuții în domeniul de referință din cadrul Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, care i-au informat pe cei prezenți cu privire la elementele de noutate în organizarea odihnei copiilor și adolescenților.



La final, Adriana Cazacu, secretarul de stat al Ministerul Educației și Cercetării, a solicitat autorităților publice locale, prin intermediul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, să informeze, după caz, responsabilii din cadrul ministerului despre carențele depistate în procesul de monitorizare a taberelor pe parcursul sezonului estival 2022.
 

petitii