La 16 decembrie, la vârsta de 69 de ani, a încetat din viaţă academicianul și rectorul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM), Andrei Galben.
Născut la 2 septembrie 1948, Andrei Galben provenea dintr-o familie de vechi răzeși din satul Sloveanca, r-nul Sângerei. De mic copil a fost pasionat de trecutul neamului. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, unde a manifestat performanțe și originalitate. Foarte curând, la doar 31 de ani a susținut teza de doctor în științe istorice, la 43 de ani teza de doctor habilitat în istorie și drept, iar încă peste un an a obținut titlul științifico-didactic de profesor universitar.
Întreaga sa viaţă, Andrei Galben şi-a dedicat-o învățământului și științei. Și-a început activitatea în anul 1972 în raionul de baștină, în calitate de profesor de istorie la școala medie nr.1 din or. Sângerei. A lucrat în calitate de asistent la Universitatea de Stat din Moldova, a trecut toate treptele școlii superioare, de la lector-asistent până la profesor universitar și șef al catedrei Istorie veche și medievală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
În 1992, Andrei Galben, fiind animat de Mișcarea de Eliberare Națională și conștientizând viitorul care ne așteaptă, a adunat în jurul său un grup impunător de entuziaști – profesori universitari și, în condițiile dificile ale timpului, a fondat o instituție nouă de învățământ superior – Universitatea Liberă Internațională din Moldova – o instituție emblematică care a adus un suflu nou sistemului educațional al Republicii Moldova. La doar câțiva ani de la înființare, universitatea condusă de rectorul Andrei Galben, s-a impus drept o instituție originală și novatoare atât pe plan național, cât și internațional, obținând recunoaștere peste hotarele Republicii Moldova. Profesorul Andrei Galben s-a remarcat în același timp drept un cercetător prolific și promotor activ de studii și metodologii avansate în domeniul educațional și al cercetării istorice, mărturie a acestei activități fiind peste 400 de lucrări didactico-științifice publicate.
Meritele deosebite ale Rectorului Andrei Galben în domeniul educației și cercetării au fost recunoscute de diverse instituții și foruri internaționale de prestigiu. A fost ales în calitate de membru corespondent al Institutului de Relații Internaționale din Paris, Franța (1996), academician al Academiei Pentru Pace și Progres, Washington, SUA (1996), academician al Institutului de Biografii, SUA (1997), membru de onoare al Academiei de Medicină din Polonia (1998), academician al Academiei Mondiale, Varșovia (1999).
Andrei Galben a fost distins cu medalia de aur a Asociației Juriștilor Americani, Diploma de Onoare a Universității din Alabama, SUA, Diploma de Onoare și membru al Consiliului de Onoare a Institutului Relații Internaționale, Franța, Medalia Mare de Aur de gradul I (Academia de Medicină „Albert Schweitzer”, Polonia), medalia „Eminescu Integral”, Ordinul „Gloria Muncii”, „Ordinul Republicii”, Premiului Naţional „GALEX”, pentru cel mai bun fondator de bibliotecă etc.
Activitatea rectorului Andrei Galben reprezintă un exemplu de dedicație oamenilor și comunității, exemplu de promovare a valorilor nepieritoare – a culturii, educației și cercetării. Prin decesul academicianului Andrei Galben ţara noastră pierde o personalitate notorie, un reprezentant de marcă al elitei intelectuale şi un mare patriot, iar comunitatea academică – un talentat savant, pedagog și manager.
Suntem alături de îndoliata familie Galben şi exprimăm sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Adrian CANDU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova
Pavel FILIP, Prim-ministru al Republicii Moldova
Vladimir HOTINEANU, Președinte al Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media
Monica BABUC, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării
Gheorghe DUCA, Președinte al Academiei de Științe a Moldovei
Grigore BELOSTECNIC, rector ASEM, Președinte al Consiliului Rectorilor din Moldova
